lupulmeu-cuvintepictate

Doi strigoi ce stau pe o cracă discutând despre femei, își amintiră dintr-o dată că azi este Sfânt Andrei, și urlară-n toiul nopții bucuroși că poa’ să urle, când la lună, când la stele, ca și când ar fi ei singuri încântați de toate cele.

Au băgat spaima în lume, în vecinii mei de bloc, chiar ieșise o vecină dezbrăcată în capot, vai, văleu, sunt singurică nici la geam n-am usturoi, ce mă fac că n-am acasă nici măcar un zgripțuroi!

Alta mult mult mai liniștită ce trăgea dintr-o țigară, invită la dans în frig un strigoi de lună amară, arătarea că o vrea ca s-o iubească bântuită viața toată, ca a lui să fie pe vecie o frumoasă condamnată.

Alo, am țipat revoltat chiar certându-i eu pe ei, sunteți proști făcuți grămadă, nu sunt eu acel Andrei, ia vedeți schimbați în grabă cartierul două străzi mult mai departe, că vă iau la alergat și vă bat în miez de noapte!

Hai, că mă reped în voi, am o bâtă după ușă, de vă fac al vostru cur ca o piele de mănușă!