646x4046

-Ce faci tată, care mai este viața ta? De ieri nu te-am văzut, trebuie să fii sub lupă observat bine să nu cumva să faci vreo mișcare greșită, ieri am fost la defilare, nu te-am văzut, pe unde mi-ai umblat, ai făcut o partidă nouă de șah fără să știu eu?

– S-o crezi tu! Am fost la paradă, dar nu ai avut cum să mă vezi, c-am stat acolo mai la piața de brânzeturi la o tacla sănătoasă cu ceilalți „flăcăi” de vârsta mea, la discuții aprofundate despre zilele grele în care ne desfășurăm ultimii ani din viață. Ne enervează nenorocitul ăla de Soroș.

– Ehe! Dar cine-i Soroș ăsta? Vreun fotbalist ceva? Am dat și noi două ture de stradă principală cu ocolire a puținelor trupe de intervenție rapidă care au catadicsit într-un final să se miște pe sub nasul nostru, frig era, mai să-mi înghețe patriotismul în mine cu multa iubire de țară inclusă. Ai văzut? N-a dat nimeni fasole, cu toate că pe la Orizont mirosea în draci a tocană de ceapă făcută ca la mama ei. Ai venit degeaba. Ha, ha!

– Nu mă mai lua la mișto! Când am ajuns la colțul străzii, la noi, acolo unde este sediul PSD-ului, m-a invitat un vecin la un ciolan afumat cu fasole. Cică se dădea doar la simpatizanți. Nici n-am vrut să mă duc, gândindu-mă c-ai să mă cerți, dar n-am putut rezista tentației de a mușca sănătos din ditamai porția oferită gratuit. Câtă bunăvoință pe ei! Îți dai seama?

– Păi, ai fasole acasă mult mai bună, de, făcută de mama, cu de toate gogoșari și gogonele, înainte cu o palincă sănătoasă adusă de mine de la Zalău, cu după, cu un pahar de vin alb, bun, bun de la Murfatlar. Ai dat tu fasolea mamei pe fasolea PSD-ului? Ia, să-mi dai buletinul încoace! Nu te duci la niciun vot pe 11. Eeee!