tatic-casnic

Din titlu o să creadă lumea că este scandal într-o familie românească, cu de toate ocările și caftelile posibile puse pe tapet. Așa cum ne place nouă să citim numai bufonării, am zis s-o dau și eu pe vrăjeală cum c-ar fi o ceartă țigănească la ușa cortului numită. Să mă țin de coțcării față de toată lumea? Ei, nici chiar așa, ci doar în fața celor care mă citesc.

S-o zic pe treabă. Întotdeauna m-am întrebat și m-a râcâit prin conștiință, de ce mama are avantaj mereu în fața tatălui și de ce el a fost dintotdeauna papagalul de serviciu?  Mereu la muncă opt ore de dimineață până seara, ca apoi, odată ajuns acasă, să-i sară copiii și treburile în cârcă cu imensă bucurie. E normal să muncească el fără un pic de liber? Ce ar avea ea în plus și el, amărâtul, nu?

Se pare că întrezăresc un răspuns prin copilăria mea, prin acele vremuri când mă alerga câte unul mai mare vrând să mă bată, eu strigând cât mă ținea gura, mamaaaaaaa, mamaaaa! De ce nu strigam la tata? Fiindcă el era ăla forțosul care ieșea pe geam și-i urla ăluia spre satisfacția mea de „nevinovat”. Bă, cristosul mă-tii! Ce ai cu el?

Parcă îmi mai aduc aminte chemarea mea către mama. Mamăăăă, ce doareee! Nu strigam la tata care era plecat să muncească asiduu pe la o partidă de șah. De fapt, pe mama o chemau și profesorii pe la școală, atunci când, băiat „cuminte” fiind, mai chiuleam și eu o oră, două, douăzeci și nouă, tata având repulsie față de clădirea aia istorică de la Stop. Cică putrezită, așa îi mergea vorba prin casă.

Tatălui meu îi era frica de dentist. Daa! Și acum la fel. Atunci când mama îi spunea că trebuie să meargă cu mine la o plombă, își lua undițele pe spinare și direct pe malul Jirlăului la liniște, acolo unde peștii n-aveau dureri de dinți. Dar astea toate erau atunci, în vremea copilăriei mele, demult, când lumea era mai înapoiată. De, anii comunismului tembel!

Luând situația de față în lumea modernă care ne-a cuprins pe toți, astăzi când tata sponsorizează tot, de la rechizite până la jucării, plus fardurile, gențile și pantofii mamei, când el cară în portbagajul lui încăpător toate sacoșele luate de la market, alea pline cu bunătăți pentru copii, când tata îi învață să înoate, să joace Nu te supăra, frate!, să se dea cu placa, cu rolele, când îi ia de la școală și grădiniță tot în mașină și le pregătește prânzul într-o voioșie la care mama nici nu are habar, mai este normal ca mama să fie prima în preferințe?

Și să n-o mai zic p-aia cu, tataaa, mă ajuți la problema de matematică?, pentru că mamaaa nu știeee? Sau p-ailaltă, tataaa, îmi faci și mie niște cereale cu lapte?, că mama se uită la Suleymaaan. Și câte și mai câte cu grijă pentru dragii de ei, nu face tata!? Eheee! Este chiar de neimaginat! Să n-aud comentarii!