descarcare1

S-a născut din doi părinți simpli, tatăl lătra liber în convingeri prin mediul muncitoresc al cartierului, mama o casnică plină de principii socialiste hrănind toți puii fără diferență unul de celălalt. A crescut din mila locuitorilor din zonă, mai o babă miloasă care cobora oala de ciorbă de fiecare dată dimineața indiferent de anotimp, mai jucându-se copiii din cartier ce îi aduceau de fiecare dată laptele și cornul primit la școală, mai cerșind cu limba scoasă pe la uși de magazine. Ansamblul de mișcări politice în care a evoluat și s-a dezvoltat de-a lungul timpului, dar mai ales proletariatul organizat în jurul lui de lider parcă născut să conducă cu scopul de a clădi o societate lipsită de clase sociale, a făcut din el acel personaj plin numai de fibră ideologică, demn să combată individualismul, apărând în același timp noțiunile de egalitate și solidaritate.

Era iubit de toți ai lui. Era plăcut de vagaboanda ce-și făcea veacul pe strada principală cu ajutorul concepției materialiste a istoriei, clar caracterizată prin luarea drept obiectiv a punerii în comun a mijloacelor de producție și de schimb. Era admirat de gașca de indivizi cu idei comuniste, ăia puși pe coțăială și discuții ample pentru emanciparea muncitorilor și țăranilor, pentru o lume fără clase sociale și fără oprimare. Dar cel mai mult îl iubea bichonul cucoanei de le trei, cel ce arunca într-una manifeste în care se îmbina clar ansamblul proiectelor marxiste care concepeau instaurarea orânduirii ca o cerință a rațiunii, ca o concretizare a unui ideal moral, prin transformarea socială și edificarea unei comuniuni ideale bazată pe abundență și egalitate.

Ajunsese să uimească cartierul, orașul, ca fiind acel lider de opinie demn să schimbe viziunea tuturor, reușise să înnoiască orânduirea veche nesătulă de ani, dar, ca un făcut, după toate eforturile lui de a îmbunătăți legea lătratului enervant în miez de noapte, după mobilizarea forțelor fizice întru realizarea critică a tuturor formelor de gălăgie nocturnă ce stăteau stavilă unei dezvoltări armonioase a somnului, el căzu, dintr-o dată, în dizgrație totală. Știu că se retrăsese pe undeva prin apropiere, bolnav, amărât, uitat de toți.

Am auzit astăzi că a murit Iliescu, câinele blănos din spatele blocului, comunistul ăla înverșunat odată. Ce dulău a fost!