508x318_decorarea-mesei-de-craciun-un-ritual-aparte-131342

Stăteam pe scaun prins puțin de aburii alcoolului, doar privindu-i pe toți ai mei strânși în jurul mesei vechi din sufragerie, fiecare spunând câte ceva în veselia debordantă ce ți-o oferă o reuniune în familie de Crăciun la prânz. În această unică zi de sărbătoare, când tot ce a fost stresant într-un an de du-te vino și muncă se dă uitării pentru a face loc sentimentului acela de plin și bucurie, acela de a fi cu toți împreună.

Știe toată lumea cum stă treaba cu aburii alcoolului atunci când te prind. Nu-s fioroși pe cât ar părea la prima vedere, nici de speriat dacă porți o discuție civilizată cu ei, ba mai mult, au puterea să-ți ofere clipe de melancolie unice cu vedere frumos panoramica asupra clipelor trăite.

Stăteam privind-o pe mama cum, agitată să ne fie pe plac tuturor, alerga de colo colo negăsindu-și liniștea până când noi toți nu strigam aproape într-un glas săru’ mâna pentru masă, ca apoi, să văd ca pe chipul ei frumos zâmbetul ăla de mulțumire sufletească specific doar mamelor privindu-și copiii fericiți. Și sătui.

Stăteam pe scaun ca un greiere iarna, admirându-i tatălui meu părul alb demult acolo și veselia din ochii lui verzi acum puțin tomnatici, vocea lui puternică cu adaos de țuica de el făcută mândru nevoie mare că a lui e cea mai bună. Îl priveam cu zâmbet larg și lacrimi în ochi, cum nesuferit fiind, așa vine vorba, ne îndemna iar și iar să mai mâncăm, să mai bem, să ne simțim ca acasă, noi fiind deja. Stăteam de Crăciun la masă la ai mei părinți, fericit că suntem o familie, că ne iubim, că trăim.

Mai lăsați sarmaua aia!