optimistul.com

Pe pagina de facebook a lui Petreanu: după cum bine a observat cineva, în Ardeal se spune „spor la muncă”, iar în Regat „serviciu ușor”.

Ăsta-i adevărul, că ne convine, sau nu, el este cel care face diferența în a-ți dori să câștigi mai mult, și a vrea să păcălești cât mai repede și cât mai des locul de muncă. Despre vechea regiune a țării nu știu prea multe, dar, de prin citite, fără de auzite, am aflat că majoritatea firmelor care au vrut să investească prin România, s-au oprit la granița munților care despart teritorial și economic Ardealul de restul țării. Mda, mulți vor zice de statutul lor mai privilegiat de a fi mai aproape de Vest, de drumurile tot mai bune, primele făcute care încep a tura la maxim camioanele către lumea bună occidentală, dar și de istoria locurilor cu magnet la turiști.

Despre ardeleni se bârfește c-ar fi înceți, dar siguri pe treabă, parcă mai diferiți față de noi, regățenii, atunci când este vorba de a produce chef de muncă pe ora de stat la serviciu. Câți am plecat de acasă cu gândul de a munci pe brânci, și câți dintre noi nu ne-am urat de bine ca să avem serviciu ușor? Numai eu știu. Nu mă întrebați Continuă lectura „5 măsuri pentru care, noi, ăștia din sud, și nu numai, le-am putea aborda pentru a-i ajunge din urmă pe ardeleni” →

Pe burtiera din poză: victoria lui Federer scoate românii în stradă. Peste 20000 oameni sărbătoresc victoria elvețianului în Piața Constituției.

Dă-mă dracului c-am trăit s-o văd și p-asta cu manifestația celor zeci de mii de cetățeni ca simpatie pentru Roger Federer. Mare tenisman! Să iasă atâta lume în stradă pentru elvețian, cine ar fi crezut, cine și-ar fi imaginat vreodată valul de admirație curgând pe bulevardele largi ale Bucureștiului, cine a gândit de români c-ar fi atât de sensibili la cucerirea celui de-al 18-lea turneu de Grand Slam al marelui Roger? Ce jucător! The greatest tennis player of all time! Cu mic, cu mare, românul a ieșit pe străzi, cu purcel fără diurnă, săracul, cu fiecare cățel avut prin case, cam puțin 30 de lei, în fine, cu pisica care a făcut scandal cum că ea nu este remunerată, cu tot ce a avut la îndemână pentru a uita de ordonanțele prăduitorilor roșii.

Pentru El, totul, și-a zis acest minunat popor care iubește tenisul atât de mult, încât a vrut să înghețe bocnă la minus grade câte erau aseară prin oraș. Continuă lectura „Federer, idolul românilor” →

Te provoc strânge-mă-n brațe cu o schemă de karate,

Să mă lovești cu pumnii strânși acolo unde ții iubirea,

Să te trântesc  în patul moale cu scheme noi învățate,

Te provoc din nou la trântă scopul nostru fericirea.

Te provoc ține-mă-n gardă cu dragostea nu-i de joacă,

Am organizat o luptă-n doi și-o s-o facem ș-altădată,

Tu mi-ai imprimat iubirea printr-o tehnică deșteaptă,

Te provoc  eternitate ca pereche-n luptă dreaptă.

Fetelor, doar ce-am ieșit din baia caldă efectuată simandicos în ligheanul nou pe care l-a cumpărat mămuca de la oraș. Sălămiu colorat, culoare de băgat ofticoșii în ceață. Avem și cadă, dar invidiosul ăla de frate-miu a apucat să intre primul, râzând ca un țăran din cadrul ușii. Fii atentă la postarea ce va urma pe facebook!, mi-a spus râzând ca un tembel. Cred că o poză, ceva, că la cât știe să scrie, vai de capul lui! A terminat liceul mate-info. Ce papagal! Să râdă lumea de el. Eu am liceul vieții, fetelor, iar dacă o să fiu puțin ambițioasă, o să intru și la facultatea de științe a traiului mișto cu un băiat bogat, rafinat, mie subordonat, dar bine calibrat. Luați un ochi închis de la fata!

Scuzați-mă două secunde! Țipă pârlitul ăla la mine. Ce mă? Cum se numește ultima melodie a celor de la Metallica?  Ce dracu mă întreabă ăla, și de unde să știu eu de metalici? Râde în hohote. Vorbește românește, țărane!, îi strig din dreptul oglinzii, Continuă lectura „Ce ziceți de ojea mea?” →

Îmi place să boicotez posturi teve, iar dacă reușesc să-i conving și pe alții să o facă, cu atât mai bine! Nu mă mai uit la ele, ba mai mult, pe Românica kanal tv chiar l-am scos din grila de programe. Nu mă poate opri nimeni, chiar și cel mai tare text în vigoare elaborat de cunoscători, să încerc în a convinge pe cineva să adopte o părere schimbată vizavi de posturile de televiziune, bineînțeles pe bază de dovezi și argumente. Taică-miu știe asta deja. Iar dacă aș avea și cititori, ceea ce nu este cazul de față, aș putea participa pentru aceștia, cum îi stă bine unui timp fără pretenții scenice, cu datul la scârbe a posturilor de televiziune respective.

Cică nu e cool, ca eu, cetățean liber, să încerc măcar în a determina lumea să-și schimbe atitudinea prin acel ceva care să aibă efectul scontat în a opri manipularea creierelor. Nu vreau ca posturile de televiziune să fie închise definitiv,  e o chestie care ne poate întoarce în timp băgând pumnul în gură presei libere, de kanal, dar libere, dar aș putea participa câtuși de puțin la a determina anumite persoane care au prostul obicei de a se uita în gura falseturilor, să schimbe canalul pe un film bun, pe un documentar serios, chiar pe o muzică oricare gen ar fi ea.

Și manelele ar fi bune în altfel de situații, și emisiunile de can-can Măruță să trăiască, chiar i-aș ridica un bust în piața publică. Ba mai mult, chiar aș aprecia reuniunea într-o emisiune a lui Capatos și a lui Mădălin Ionescu. Ce echipă ar fi!  Astfel, creierul celor care nu se dezlipesc acum de emisiunile politice s-ar putea Continuă lectura „Îl mai știți pe Tolea? Trei posturi teve au nevoie de el” →

Să dai la buget mai mult asistenței sociale decât educației, este confirmarea faptului că baza societății este lenea la rang de virus. Fără educație se naște asistatul social. Bugetul educației 8,2 miliarde lei, bugetul muncii și asistenței sociale 36, 7 miliarde lei. La fel ca agentul patogen inframicrobian, invizibil cu microscopul optic, care se reproduce cu rapiditate numai în interiorul celulelor vii, la fel și lâncezeala fără de muncă ce se propagă printre oameni cu o repeziciune demnă de toată admirația cercetătorilor din domeniu.

Lenea le-a luat mințile personajelor care așteaptă asistența socială la colț de cârciumă, s-a înmulțit prin sate și comune întregi fără pic de milă pentru cei care muncesc corect în țara asta, ba chiar a reușit, ajutată fiind de indiferența și nepăsarea poziționată strategic în cultura românului de rând, să preia de partea ei o parte din populație.

Dar de ce puturoșenia este încurajată la nivel de artă? Pentru voturilor celor fără de educație? Nu s-au îmbolnăvit de lene mulți compatrioți de-ai noștri care au plecat la muncă prin străinătate. Nu le-a Continuă lectura „Lenea la rang de virus. Bugetul educației 8,2 miliarde lei, bugetul muncii și asistenței sociale 36, 7 miliarde lei” →

Îmi trebuie un televizor nou care să fie corect cu mine, vreau unul mare cât roata carului pentru a vedea pe ce posturi umblu, să le văd mai bine moaca nesimțiților care încearcă să mă mintă, să mă ducă cu zăhărelul, să scape de pușcărie prin orice fel de dezbateri care să-mi facă iq-ul praf. Nu c-aș avea prea mult, dar îmi recunosc cu stoicism posibilitățile de a discerne când un kanal plin cu rahat încearcă să mă manipuleze, când trage spre mine cu informații false făcute rapid pe genunchii fătucelor care se numesc pompos moderatoare, dar și cu burtiera aceea grețoasă care-mi poate livra la cunoștință sfârșitul lumii în stil științifico fantastic.

Mai apăs din când în când telecomanda pe nenorocirea aia, acolo unde condițiile de promiscuitate și de imoralitate sunt impregnate adânc în pereții studiourilor, dar și în conștiința echipei de transmisie care a fost pierdută, nedată la mica publicitate, în salariile murdare fabricate de hoțiile patronului fugar. Se spune că principiile profesionale ale angajaților unei televiziuni ar fi cam aceleași ca ale fotbaliștilor profesioniști. Cică n-ar conta echipa la care se prestează, se zice că n-ar avea Continuă lectura „România kanal este o mizerie de dulceață. Vreau televizor nou! Mare și curat” →

Stătea ghemuită cu genunchii la gură pe canapeaua rece din sufragerie. Plângea încet lacrimile prelingându-i-se încet pe obrajii încărcați de durere. El plecase. Trântise ușa zgomotos în urma lui, și doar pașii tropăiți pe casa scării dimensiona hotărârea lui în a pleca departe. În uitare. Se supăraseră dintr-o prostie. O oarecare diferență de opinie, în care fiecare își menținuse exagerat părerea, se transformase în ditamai cearta cu reproșuri și cuvinte grele spuse. Nu avusese niciunul puterea de a ceda, de a-i da celuilalt dreptate, fiecare fiind cuprins de ambiția exagerată care-i adusese în pragul despărțirii.

Ne place teribil să trântim uși, convinși că zgomotul produs este cuvântul nostru final, hotărârea definitivă și irevocabilă. Și chiar dacă trântim ușile în gând, orgoliul nostru feroce vrea sa creadă că noi am spus ultimul cuvânt, dar, undeva, într-un colțișor de inimă, se zbate sa trăiască speranța, speranța că ușa are clanța stricată și nu s-a închis. Nu acum, nu definitiv. Cel ce pleacă știe că cel lăsat dincolo de ușa așteaptă, precum muribundul, împărtășania, cel ce rămâne închis, trage disperat de clanță, poate-poate se deschide și poate cel plecat se va întoarce. Putem să iertăm pentru că pe iubire nu ne putem supăra. Putem, pentru ca ne-am legat sufletește de o persoană într-atât de mult, încât este necesar să avem puterea de a ne întoarce să deschidem nenorocita aia de ușă trântită cu cheia dragostei pe care am jurat-o eternă la începuturile relației noastre. Ne dorim întoarcerea, la fel cum ne dorim înțelegerea în doi.

Se ridică cu greu, îi amorțiseră picioarele, lacrimile, durerea din suflet. Nu știa cât stătuse nemișcată acolo, pierdută în amintiri memorate adânc în sentimente încă vii pentru pentru cel care plecase. Pentru soțul ei.  Se uită pe geam la Continuă lectura „Ne place să trântim uși” →