descarcare1

Doua coduri, unul portocaliu și altul galben, se plimbau agale braț la braț pe holurile Institutului de Meteorologie. Cu pălăriile boruri largi acoperindu-le privirile de bandiți așteptau să fie chemate de autorități în urgențele iernii. În jurul lor cu fotografii, camere de filmat și tot tacâmul gălăgios din dotare, mai toți reprezentanții posturile de știri care mai de care cu senzaționalul în informație. Dragi telespectatori, cele două coduri sunt lângă noi chiar în momentul de față. Sunt acum în prim plan, urâte, irascibile, gata de atac, aruncă informația în eter o tânără reporter ce gesticula des din mâini. Probabil de la celebra școală de jurnalism Kazan3.

Codul portocaliu, mai celebru de fel, fusese asaltat de microfoane zeci, rotunde îmbrăcate tactic în blănuri de urs polar, special pregătite pentru cazurile deosebite în care reporterii își vor alege cel mai mare troian pentru impresia fatidică ce se va dori plină de emoție pentru cei de acasă. El se uită trist invidios la cel galben care se retrăsese oftând ușurat într-un colț al holului. Trecuse vremea lui. E rândul tău, amice!, îi strigă a încurajare codul galben, arătându-i pumnii strânși cu noroc.

Brusc, pe ușa greoaie din lemn masiv ce scârțâia înfricoșător intră codul roșu cu trabucul cubanez în coltul gurii, doar El, ultimul impunător îmbrăcat la patru ace privindu-i pe toți de sus, într-un costum blindat la frig și ger peste care avea, neglijent pe umeri, ditamai blana de urs brun. Întârziase puțin la cafeneaua din colț unde băuse liniștit un scotch cu două cuburi mici de gheață. Precum privirea lui. Țanțoș merge, al dracu!, constatară invidioase celelalte două coduri.

Cu atâtea televiziuni interesate de senzaționalul din el, codul roșu se urcă pe un scaun întrebând retoric pentru a-l auzi toată lumea: azi facem spectacol?