citate-coco-chanel-2

Un articol interesant în Historia despre chinurile groaznice prin care au trecut femeile de-a lungul anilor. Doar pentru a menține frumusețea la standarde ridicate. De la crinolina mortală pentru un corp de clepsidră, pentru ca nisipul anilor să se scurgă cât mai lent prin vâltoare vieții, trecând prin chinul rochiilor cu arsenic colorate, după cum le spune și numele verdele ucigaș la moda anilor de atunci, până în zilele noastre când, tocurile înalte gen platformă le strâmbă în mers mai ceva ca pe Olive a lui Popeye marinarul.

Femeile mor după frumusețe mai ceva ca bărbații după o bere rece, l-aș completa eu pe autorul articolului din revistă. Din acele vremuri în care se dorea o piele albă ca de lapte rece ținut în beciurile domnești, până în ziua de azi când nu mai deosebești o țigancă de o tipă ce s-a uitat toată ziulica la solar, culoarea frumuseții s-a schimbat considerabil de mult în cele mai crunte suferințe.

Am citit de anii 1200, cum că, prin Veneția, femeile se chinuiau pe față cu diferite măști de carnaval care mai de care mai sofisticate, acestea fiind folosite de asemenea ca protecție împotriva naturii mare mâncătoare de frumusețe tânără. Că-n acele vremuri chipurile false erau din fier rece lăsate în ger noaptea întreagă pentru a menține tenul sensibil întins, iar exfolierea pielii moarte se făcea dedesubtul lor ținute cu lunile pe chip.

Astăzi, femeile se chinuie cu măști seara atunci când se duc la somn, da lăsați-i pe bărbați liniștiți fără coșmaruri noaptea, dimineața până să plece la serviciu cu zațul de cafea pe partea anterioară a capului, muma pădurii prin casă fugi sperietură, ca după amiaza, în loc să pună la supă toate rădăcinoasele posibile cumpărate din piață, să și le poziționeze pe față toate tocate mărunt făcute cremă după aia. Și pe ochi doua felii de castraveți. Uitasem. Bat Veneția, nu mă băgați în seamă!

Păi da, să vă dau un exemplu de suferință profesionistă. Se ia o urâta sadea (femeile nu sunt urâte, scuzați-mi derapajul), deci, se ia o femeie oarecare, i se implementează un anticearcăn obligatoriu, deoarece mai suferă și unele babe la frumusețe, se dă cu marker generos pe pomeți, ca apoi, fardul de obraji oferit din plin feței cu bidineaua. Numai pe la sfârșit un gloss în culori calde adecvat buzelor dornice de extaz. Și gata masca, de nici bărbat-su acasă n-o s-o mai recunoască. Și cine va suferi? Femeia, corect! Pentru că ăla, obișnuindu-se cu ea așa beutifulică, o s-o vrea mascată când va da cu aspiratorul și când va avea grijă de copii. De aici și tortura ei.

Suferința femeii la frumusețe nu se oprește aici, cu toate c-aș dori să închei. Dar nu mă lasă Coco din fotografie. Ea zice subtil că simplitatea este cheia frumuseții adevărate. Aș mai spune ceva de sutienele cu sârme cumpărate cu un număr mai mic, pentru ca alea să stea sus în gat poziționate, aș mai descrie suferința degetelor de la picioare strânse în acei pantofi suliță ascuțiți, aș mai zice câte ceva de foamea prezentă la o oră din seara târzie ghiorțăindu-le mațele a cerere. Aș mai enumera destule. Ce naiba! Mă duc să beau un pahar cu apă. Sughiț într-una de când m-am apucat să scriu. Să auzim de bine!