image-2017-02-3-21580001-41-patriarhul-daniel

Patriarhia Română: Trebuie continuată lupta anticorupție, iar cei vinovați trebuie sancționați, deoarece hoția și furtul degradează societatea în plan moral și material.

Citind rândurile de mai sus, m-am îndrăgostit iremediabil de popa cel suprem și de cele spuse întru datul dracului de cariat și aminul său pentru totdeauna să se ducă. Cum să nu trec mâine-poimâine pe la bancă, și să nu donez și eu un bănuț muncit pentru Catedrala Neamului cea frumos arătoasă, cea de pe deal, că impecabil mai arată, impozanta naibii! Imaginați-vă cum va arăta când va fi terminată. Aurită? Dar mai contează? Megalomană? Mai are vreo importanță? Mâncătoare de bani publici? Dă-i dracu! Îmi dau un salariu ofrandă unui sistem liber de corupție, furăciune și prostie. Important este să-i determinăm pe bandiți să-și ia tălpășița cu ordonanța lor, să și-o bage în cur de troglodiți. Doamne, iartă-mă! Eram pe subiectul inimii mele împăcat cu Domnul, o prietenie știută până acum numai de mine și de El, ca acum, privind cu ochii bulbucați de speranță rândurile Patriarhiei, să mă dau pe față cu toată lumea.

Sancționarea și folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea și reintegrarea sociala a celor care recunosc și regretă faptele rele pe care le-au săvârșit.

Fratele meu, scuze, părinte, dragule, simpaticule, chiar nu mă mai interesează câte mașini bengoase ai, poți, din partea mea, să ai cu sutele, ba chiar îți dau cadou și Renault-ul meu de pe la 1900 toamna cumpărat. Prietene, iar m-a luat valul, trimisul Lui pe pământ care ești printre noi să ne aduci pace în suflete, omule, dragul meu cu barba sură, chiar nu îmi mai reține atenția nimic din ce ai făcut greșit până acum, și au fost multe, nu uita de Colectiv! Bătrâne înțelept, chiar îți pot trece cu vederea totul, de la trena lungă a la Verde Împărat ținută maiestuos de studenții la arhitectura îmbârligării omului de rând, poposind puțin lângă avaritatea specifică grupului tău păstrător de privilegii și interese, până la mersul în genunchi permis slujbașilor tăi slabi de înger. Datorită comunicatului remis astăzi, te iert!

La rândul tău, iartă-mă că nu pot sa săvârșesc rugăciuni la ceas de seară, nu-mi stă în fire și nici nu mă lasă prea mult niște principii, poate prostești, despre evoluția omului pe pământ, dar mă bazez pe tine, pe responsabilitatea umană de care ai dat dovadă azi, pentru pacea și unitatea poporului român, pentru înnoirea vieții morale și spirituale a societății românești. Dumnezeu să ne ajute să-i gonim la dracu pe nenorociți! Am dat-o puțin pe arătură? Îți mulțumesc!