au_venit_din_iasi_pentru_a_fura_din_locuintele_constantenilor

Întotdeauna ne-am simțit neam prost când am băgat în buzunar pixul dat de la muncă, ăla oferit de stat ca utilizare în scopuri de serviciu, mai mereu am fost lacomi când a fost vorba sa ducem acasă pe ascuns un bun necuvenit, la fel atunci când reușeam să băgăm la sacoșă indiferent ce, de furăciune să fie. Era acea satisfacție sufletească care ne încânta negurile sufletelor, bucuroși fiind că reușeam să-l furam pe Ceaușescu. De fapt, furam de la noi. Nu știam pe atunci.

Din păcate, meteahna aceasta ne-a rămas și după ce oropsitul s-a dus pe tărâmuri neumblate, defectul imprimându-se în caracterele noastre fără a reuși de-a lungul anilor să ne debarasăm de el. Recunosc, au fost timpuri în România în care fiecare dintre noi a furat la capul gol fără a se gândi câtuși de puțin la consecințe, au fost vremuri când statul acoperea ce am sustras fără a ne trage la răspundere câtuși de puțin, atunci când fiecare fura în draci de la locul lui de muncă numai cu gândul la ziua de mâine. Comunismul ne adusese în așa hal de șmecheri în sustrageri, încât fiecare devenise artist în arta însușirilor pe sub mână prestate. Era trist. Acum este și mai trist.

Avem încă acel sentiment de vinovăție specific hoților, sentiment care ne urmărește pe stradă ca un bun detectiv ce este? Ne-am dezvățat de a mai fura de la locul de muncă? Mulți dintre noi au reușit, poate ajutați fiind de multinaționala în care își desfășoară activitatea, de echipa din care fac parte, de jobul prestat care poate fi foarte bine remunerat, de nivelul de cultură care i-a ajutat să evolueze în carieră sau de faptul că și-au dezvoltat singuri principii de viață în care hoția nu are ce căuta.

Multi nu au reușit. Majoritatea. Sau nu au vrut. Din diferite motive. Legate unele de gradul de rudenie între șefu’ și diferiți angajați cărora li se permite furtul, de dezinteresul față de banul public, de lașitatea unora care, în loc să tragă la răspundere, trec cu vederea. Poate nu ne-ar interesa aspectul, nu? Dacă banul n-ar fi din buzunarul nostru, al celor care muncim corect, care plătim taxe, care nu mai băgăm mâna în buzunarul statului ca pe vremuri, noi cei care am avut curajul și puterea de a ne schimba. Cert este că furatul de la stat, contrar celor 28 de ani trăiți în democrație, mai mult socialistă, dar totuși democrație, a ajuns într-un stadiu de dezvoltare care poate uimi. În rău.

Se fură cu nesimțire din ce în ce mai aprig fără a avea teamă de nimic. A crescut în intensitate fără frică, încurajat fiind fenomenul de nepăsarea oamenilor, de politicieni dubioși puși rapid pe căpătuială și pe dezvoltarea relațiilor învățate în comunism, de angajați ai statului cărora nu le-a trecut pofta de furat, de sistem. O coală A4? Bună acasă. Un săpun? Excelent la baie. Un creion. Util copiilor mei. Un litru de benzină? Belea!  Gratis să fie! Apropo, tu furi de la locul de muncă?