large-131

Ce întrebare sărită de pe fix își pune cineva pe un blog! Cum adică? De câte ori poate ierta o femeie? Suntem în secolul 21, frățiuer! În primul rând, femeia n-are cum să ierte, pentru că ea nu este nici urmașa lui Galadriel  pe pământ, nici mama lui Arsenie, nici sora vitregă a Angelicăi din Tunari. În al doilea rând, nu are ce și pe cine. Bărbatul a fost domesticit acum ceva timp, încet, încet, ba cu o noapte de amor medievală, ba cu te aștept de la război să vii, ba cu o prăjitură pentru pofta lui nebună venind de la serviciu obosit. Ca apoi, să vină nucleara timpurilor moderne învățată în timp, cea dezvoltată ca tactică de  dresaj. Te descalț iubițel? Ți-e foame cocoșel?  Mumumu, nu o iubești tu pe fetița taa?

Poate femeilor să li scuze mijloacele prin care au pus stăpânire pe lumea asta, pe sufletele bărbaților odată îmbelșugate de viață, pe corpul și pe timpul ce le-au fost odată libere sortite de la natură. A fost acum mii de ani un mascul. Era stăpânul munților sălbatici unde vânatul era ucis cu sulița ascuțită direct în grumaz, era războinicul neînfricat care se lupta cu dușmanii pentru teritorii, pentru femei, pentru bogății, era puternicul familiei în fața căruia femeia nu crâcnea pic de discuții fără a avea nicio obiecție la ordinele bărbatului. Voia să fie spălat pe spate? Femeia, fără să zică nimic, îl spăla. Voia să i se taie unghiile? Femeia, cu barda fără a spune ceva, i le tăia. Voia un sex la 3 dimineața. Femeia, fără să spună că vrea să doarmă, i-l dădea. Așa era bărbatul odinioară. Mascul. Urmașul lui Hercule, al Atenei, moștenitorul lui Adonis și al lui Eros.

Acum, în ziua de azi, dispozițiile se dau scurt, concis și clar. Dar nu de bărbat, ci de femeie. Bărbatul a ajuns sclavul relației încă de la cererea în căsătorie, îngenunchind în fața ei, amărâtul, ca ultimul animal din această lume. Pentru ce? Bărbatul a ajuns, săracul, mai romantic decât femeia însăși. Asta numai din cauza Ei. De la textele melodramatice pe bloguri, unde rândurile sunt expuse ochilor critici ai femeilor, trecând prin romantismul nenumăratelor zile de sărbătoare în care Ea este cea mai cea, unica, valoroasa, până la citatele de viață adunătoare de laicuri mai siropoase decât ultima prăjitură mâncată de mine la cofetăria din colț.

Așadar: de câte ori poate ierta o femeie?

P.S. Articolul este la mișto. Am recunoscut, femeia are putere de iertare nelimitată.

{\displaystyle P={\frac {L}{t}}}

P este puterea, L este lucrul mecanic, T este timpul.