cutremur2_02023700_34512900

Gata, m-am convins definitiv! Nu se merită altfel. Dacă o fi să mor vreodată din cauza unui cutremur, aș vrea s-o fac însoțit de unul cu 10 grade în portofoliu, unul care să-mi taie orice șansă de a trăi, unul care să-mi zguduie din temelii toate prostiile din cap pe care le-am strâns cu ușurință de-a lungul vieții. Hai! Aseară a fost o alertă falsă de zbenguiala pământului, alertă care a subjugat instantaneu mințile a mii de români. Dintr-o aplicație a unui binecunoscut ziarist a pornit șarada.

Era cât p-aci ca anunțul să mă lanseze în cel mai percutant start din viața mea de fost atlet, cu plan instant stabilit prin săritul din fotoliu 100 metri garduri, deschisul ușii val vârtej după ce bine mi-aș fi înhățat soția pe sus, cu săritul din cinci în cinci trepte (cinci sunt toate, stau la parter), cu ieșitul în frig îmbrăcat sexi doar în chiloți așa cum stau de obicei în propria-mi casă, cu discuții nesfârșite prin vecini de cum aș fi simțit eu mișcările telurice, poziția în care m-ar fi prins startul lor, da și cum m-au alarmat perușii mei care dormeau având clăbuci la pene. Noroc cu a mea consoartă care, mai stăpână pe situație, mi-a zis relaxată după ce a auzit informația din gura mea alarmată. 10 grade? Ești nebun? Nu este niciun cutremur la valoarea asta. Doar ai văzut serialul la PRO-tv despre raționalii japonezi care nu ies pe scări când sunt zguduiți de ditamai cutremurele. Vezi-ți de facebook-ul tău mai departe! 

Și mi-am văzut de ale mele, sărbătorind cu un pahar de vin roșu salvarea din iadul eventualului cutremur, citind pe mai departe impresiile celorlalte victime ale falsei alerte care mai venea încă tropăindu-mi liniștea. Ascultați la mine, aici! Dacă eu am fost puțin în transă, a se citi căcat pe mine cam jumate din potențial, ce am citit pe rețeaua de socializare după ce lumea s-a liniștit cât de cât, mi-a umplut inima de bucurie. Sunt mulți mai fraieri ca mine, mi-am zis cu voce tare. Fraieri? Sunt indulgent, totuși. Mulți au ieșit zburând pe scări ca Superman pe când era un rahat cu ochi prin galaxie, altele au ieșit, nebunele, cu copiii pe scări țipând în istericale grămadă, iar alții s-au plimbat câteva ore prin oraș numai cu frica de o eventuală replică de după marele ipotetic cutremur.

Prin urmare, am de ales. Ori îmi trag un chit de supraviețuire care să-mi dea măcar o singură șansă să trăiesc, cu aprofundatul filozofiei de supraviețuire a japonezilor în caz de cutremur, ori îmi aștept destinul să ma ia lungit în fotoliu, îmbrăcat sumar și cu un pahar de vin roșu pe noptieră. 10 grade? Ce dracu! Atât?