descc483rcare

Mă plimbam acum câteva ore prin parc, dimineață fiind în zorii soarelui răsare, doar eu dornic de a-mi încărca bateriile deja mirosind a încinse de viață. Nu sunt duracell, din fericire. Îmi târâiam pașii, eu și încă doi pensionari ce discutau aprins pe tema șefului la cuțite, eu și măturătorii ce dădeau repetitiv mătura pe asfaltul ud. Ce poți să observi într-un parc în care doar pescărușii țipă zburând în cercuri deasupra apei în căutare de hrană? Ce poți să admiri dimineața pe alei, când doar foșnetul pomilor și bucuria florilor te înconjoară?

Ai tendința de a deveni sentimental. Normal. Nu tu un privit de fund mămică tânără cu dotare, nu tu câteva eleve majore, a se ține cont, care să chiulească de la ore, nimic de genul care să ma scoată din contemplarea primăverii. Asa că, în lipsă de altceva, privindu-i pe cei doi bătrânei pe care îi cunoșteam de altfel, mi-a sărit în ochi o întrebare. Nu m-a orbit, stați liniștiți. Doar purtam ochelarii de soare, Ray Banii mei contrafăcuți. După ce i-am salutat așa cum face un băiat bine crescut, și după ce le-am răspuns la câteva întrebări pline de curiozitate specifică vârstei, văleleu! greu cu moșii ăștia!, m-am așezat pe o bancă, cam rece ce-i drept, privindu-i.

De ce unul părea mai tânăr nearătându-și vârsta lumii, iar celalalt arăta ca moartea ieșită la plimbare cu îngăduința coasei sale?, am gândit cu voce tare adresându-mă unei vrăbiuțe ce mă privea curioasă de pe umărul meu drept. Știi ceva, omule ?, mi-a răspuns ea dintr-o dată, făcându-mă să belesc ochii speriat la ciocul care se mișca într-o omenească perfectă. Nu m-am mișcat fiindu-mi frică să nu zboare. Îi voiam părerea. Știi ceva?, a continuat ea. Știi care este diferența între ei? Oamenii sunt diferiți  ca mod de viață, știam asta dragă, de aceea, este foarte important ca pe parcursul a ce trăiți voi, pășitorilor, să iubiți tot timpul, să râdeți, să fiți fericiți!, mi-a spus într-un ciripit prelung foarte serioasă de fire. Așa se menține omul tânăr. Cam asta-i deosebește pe cei doi bătrânei. Acum înțelegi?, mi-a explicat ea într-un final luându-și la revedere de la mine zburând către înalt. Și atunci, mi-am amintit de zicala aia ce spune, cine este bătrân la tinerețe, poate fi și tânăr la bătrânețe. Să iubim, să râdem, să fim fericiți! Conform ciripitului ei.