elena_udrea-1

Bă, da întrebați-mă și pe mine dacă m-am îndrăgostit de Elena, de ce sunteți răi? Chiar faceți discriminări pe față și nu pe dos, trecând pe lângă mine ca trenul prin Ciulnița pe vremuri, fără să vă opriți și lângă persoana mea amatoare? Așa, mă, în sfârșit! Băgați-mă în seamă!

Cum ziceam, vreau din toată inima ca Elena să fie iubirea vieții mele ca pe viața ei chinuită, că n-o mai lasă ăștia în pace, sărăcuța. După ce va ieși, am s-o caut. Îmi doresc, în primul rând, s-o duc la Amara, pentru a-i arăta nămolul noaptea. S-o întreb dacă vrea să i-l dăruiesc ca și cado, dovedindu-i toată dragostea mea.

O să-i ofer Koh-I-Noor-ul copie fidelă în dar, îl știți mai mult ca sigur, celebrul diamant din lume furat de mine acum ceva timp din seiful unui unic șlefuitor de diamante din Ferentari. Apoi, aș face dragoste cu ea, fără sutien, bineînțeles, doar l-a vândut acel gardian pe OLX imediat după confiscare. Aș dori să-i pun cătușe într-o prindere sexi de pat, dar n-o să-i placă să-i aduc aminte de arest, acolo unde a tras-o curentul îndeajuns de mult cu atentat la sănătatea ei fragilă. Prin urmare, o s-o las să doarmă ca-n casele alea multe ale ei, adânc.

Dimineața i-aș aduce mic dejunul la pat pe melodia vine poliția, dar ea să vină doar cu un dar de iubire profundă, ceva special statornicit în ani mulți la beciul domnesc. După aceea, i-aș da cămașa de pe mine, cea mai apretată cămașă din punct de vedere comercial, nu aia cu dungi verticale cumpărată de mine din târg, ci pe aceea având cea mai pură culoare galbenă gutuie. De sărutul prelung pasional nu vreau să declar nimic. Va fi surpriză. Biletele de avion le am la mine deja, oameni buni Nu vi le arăt încă, dar vă spun  subtil că Las Vegas scrie pe ele. Pentru mine nu va fi corvoadă viața cu Elena. Va fi plăcere. Dușmănoșilor!