crosssss

Fiindcă tot a întrebat cineva zilele trecute cam cât contează o viață?, și tot uitându-mă la știrea sinistra cu bombardamentul chimic al unor nenorociți contra unor semeni de-ai lor, aș încerca chiar acum, din sufletul meu de om, să-mi exprim efectele fiorului rece de pe spate. Mă uitam cuprins de emoție cum acel părinte, înecat în lacrimi, își ținea pe ambele brațe copiii morți, și nu înnebunise încă, cum îi curgeau lacrimile în șiroaie amestecate cu praf infectat de sânge și blestem, cum își striga durerea către El cerând disperat ajutor.

Mă uitam încercând să cuprind imaginile cât mai bine, parcă dorindu-mi să-l ajut în a-și striga neputința, mă contopeam trist cu irealitatea, îngândurat, ca apoi să rămân cu ochii dilatați ca ai unui maniac, ochi bine fixați pe peretele din spatele televizorului. Viața lui conta pentru mine? Viața copiilor lui îmi mișca sufletul? Dar cei care i-au omorât? Se gândeau oare le consecințele atacului lor? Erau întrebările mele enunțate de viață.

Pentru mine a venit uitarea. Fapt trist printre atâtea uitări. Dar el, tatăl acela ce-o mai face? A luat-o razna printre ruinele Siriei? A murit și el de durere? De fapt viața unui om valorează imens doar pentru cei apropiați. Doar pentru familie. În rest? Totul e tăcere, dezinteres, lașitate și câte și mai câte epitete reci. Viața unui om este doar o știre de o zi sau un singur bătut de clopot. Mi-am dat seama târziu.

Cuțitul rece ce ma înfiora pe spate era ca efect al faptului că, și azi, în secolul 21, instinctele noastre sunt animalice, că ne ghidam și acum după sloganul cine-i mai mare, mai puternic, trăiește, cine-i mai slab, neajutorat, moare. După atâția ani de civilizație merităm oare să fim mândri de specia noastră? Suntem încă primari, aici menținându-mi convins ideea evoluției noastre în involuție, acolo unde viața unui om nu valorează nimic. Nimic.