În politică standardul este ca Baba Cloanță din poveste,
Grăsuliu, urât și prost celeste seamănă cu cinci neveste,
Mustăcioare de țărani incluse pe la frizerii stilate unse,
Lejere regulile partidului impuse peste dolofani incluse.
Carismatică potaie este politicianul umflat cu o tigaie,
Plină cu haleală droaie ar mânca totul de la fripte zoaie,
La-nceput de mandat ca om normal acum ca un animal,
Îndopat și tradițional va ajunge cel strict urmărit penal.
A trecut azi pe lângă mine o domnişoară la o fustă scurtă ce a băgat în boală doi şoferi cu tot cu claxoanele lor de impertinenți ai şoselelor, trei gorobeți care stăteau la cafeaua de leu la marginea unui magazin, limbile lor măturând praful străzilor, başca o tanti cam la vârsta majoratului de după 40 ani ce a comentat savuros, ofticată peste măsură, „ce panaramă!”.
– Nu vă plac picioarele tipei?, i-am aruncat supăraciosei „batrâne” o întrebare nevinovată, punctând savuros bunăciunea celor două atrăgătoare bulane ale tipei ce se pierdeau in cer cu tupeu maxim.
– Are toate fuste mini, dar nu le arată. Aşa se purtau pe vremea mea. Le țin în şifonier ca proasta, îmi zise arțăgoasă tipa. Continuă lectura „Bunăciunea tânără & Bunăciunea bătrână”
M-am cutremurat când am citit știrea într-un ziar de succes, de m-a obligat instantaneu să fac trei pași înapoi, ba chiar mi-am scuipat în sân udându-mi tricoul ultima fitză. Geeen! Am citit ce am fost într-o viață anterioara în funcție de deosebita mea zodie. Am fost pește de apă dulce. Moaaaamă! Scria acolo că aveam în subordine toată echipa de majorete a Dunării cu repetiții nenumărate pentru mulțumirea spectatorilor acvatici, că aveam mustățile lungi de care mă trăgeau fetele roșioare cu untură de pește chemându-mă la taifasuri printre valuri de nămol, că scoteam plăticile la produs pe ambele maluri în văzul hrăpăreților de crapi.
Era tipărit acolo, ca pește fiind, că-mi plăcea să stau pe mal atunci când afară era răcoreală, cu o țigară din foi de alge în colțul gurii și cu un pahar de whiskey în aripioara mea stânga printre branhii. Că agream să stau tolănit într-o rână pe solzii mei albi albaștri pentru a admira frumusețile apei, știuci Continuă lectura „Peştele de apă dulce este bărbatul”
Petuniile colorate stabilite de ceva timp la balconul meu mi-au dat binețe în dimineața răcoroasă ce-mi zgribulea tot corpul în primăvara minim rece. Le-am privit lung pe fiecare în parte, una mai bucuroasă ca alta atingând aerul cu petalele pe sus.
Mi-am întins gâtul meu scurt pentru a le atinge cu mirosul ce se hârjonea cu parfumul răvășit de vântul lin care încotro. Le-am urat un La mulți ani! încolțit în gândul meu de atunci, de când deja privisem cerul printre plumb de plumb, doar căutând soarele aiurea pierdut pe acolo pe undeva.
Și m-am așezat pe coate așteptând. Se luaseră de frunzele verzi fredonând pe ritmuri de gașca mea atât cât le țineau mugurii, nebăgându-mi în seamă indecența de a asista la sărbătoarea lor. Hei, omule!, mi-a strigat una pestriță mov-roșu, dacă tot tragi cu ochiul prefăcându-te că aerul ți-l tragi în piept a trăit viața dimineața, nu desfaci și tu o șampanie să petrecem cum trebuie azi?, a continuat ea lăsându-mi ochii bulbucați a mirare.
Nici nu am conștientizat cum a bubuit dopul dus spre înalturi în uralele noastre, eu prins bucuros deja în mijlocul culorilor de petale, cum ne-am oferit clinchete paharelor în urale de fericire lăsându-mi asfaltul sufletului deoparte, cum am cântat fel și fel de melodii eliberatoare de griji, cum am trăit clipe împreună. M-am retras într-un final lăsându-le pe flori să-și trăiască intensitatea și deplinitatea acestei minunate zi. Doar am zis șoptit. La mulți ani, flori! La mulți ani, petunii!
Trăiți! Ce faci bro, șefule de ceje, cum o mai duci, ce-ți mai face mustața aia câteodată îmbibată bine în alcool, ca tot omul, zic? Ete și io p-aci cu băieții cașchetați am venit să-ți asiguram spatele valoros, lateralele din părți, ca nu cumva dușmanii de clasă să te înhațe pe neve. Drepți poziția am luat-o din stimă pentru mata, cu mâna la tâmpla dreaptă frumos palma arcuită ca-n filmele amerecane văzută, mâna pe vipușcă în toată stima pe care o port la mine mai mereu.
Salutul militar este semnul exterior de respect și politețe acordat reciproc și normă de conduită a militarilor. Se exprimă în ritualul executării, în modul stabilit, a onorului militar la întâlnire (despărțire). Onorul militar se execută cu sau fără armă, de pe loc sau din mers. Salutul (onorul) militar se execută cu promptitudine și vioiciune, respectând exact regulile poziției „drepți” și ale deplasării.
Pentru a executa salutul (onorul) militar de pe loc în afara formației, cu capul descoperit, la trei-patru pași de comandant (superior), militarul se întoarce cu fața către acesta, ia poziția „drepți” și îl privește în față, întorcând capul după el.
Dacă militarul este cu capul acoperit, atunci, în plus, duce cu vioiciune, pe calea cea mai scurtă, mâna dreaptă la coifură, astfel ca degetele să fie alăturate, palma întinsă, degetul mijlociu să atingă partea de jos a acesteia (lângă cozoroc), iar cotul să fie pe linia și la înălțimea umărului. La întoarcerea capului către comandant (superior), poziția mâinii la coifură rămîne neschimbată. Când comandantul (superiorul) a trecut, militarul, care execută salutul, întoarce scurt capul înainte și lasă mâna dreaptă cu repeziciune în jos. Continuă lectura „Să trăiți!”
Când neșansa îți cade cu presiune pe cap, ghinionul înverșunat când te apucă strâns răsucindu-te ca pe un titirez, când necuprinsul speranțelor deșarte te va încătușa întotdeauna, când culorile ți se par toate în nuanțele de negru neretușate de ani, chiar atunci, mai hotărât ca niciodată, strângi din dinți hotărându-te a te ridica de unde te afundasei voit, indiferent înconjurat de tristeți, nepăsător al mâhnirilor susținător.
Când relele te împresoară lipindu-te forțat cu spatele la peretele negru al disperării, când mergi lin pe nisipuri mișcătoare purtat de respirația greoaie a deznădejdii, chiar atunci, mai decis ca niciodată, șansa îți surâde cu gura până la urechi, coatele încep să ți se miște mecanic cu motorul turat la maxim ridicându-te din genunchi cu capul sus răcnind văzduhul.
Vreau sa lupt.
Și te iei la trânta cu viața corp la corp, frumoasă Continuă lectura „Prezentul contează”
Dragostea întotdeauna are gustul de sarmale,
Când iubeşti cu pasiunea rămân cratițele goale,
Un sărut şi-o mângâiere şase mici o tocăniță,
Musacaua şi cu varza toate cer sa-i dai guriță.
O porție cu ardei umpluți şi una de musaca,
Vă îndemnă pe amândoi să-nțelegeți dragostea.
Jur c-ați luat-o razna! Aveți cuvântul meu de falsă onoare referitor la modul vostru accentuat de a vă machia, omorâți-mă strangulat de exagerarea fardului pe care îl puteți savura privindu-vă în poze, luați-mă la palme printre creioane colorate, picturi rupestre, gene false, sprâncene diabolic desenate, printre alte sute de moduri de a vă boncăi. Cică machiaj profesional. Ne-am dat dracu! Pot să mă exprim liber?
Ați ajuns în așa de emancipate în arta zugrăvelii feței, încât ați depășit limita dintre a vă recunoște bărbatul din poze și nepăsarea lui privindu-vă cum arătați a la ultima gheișă autohtonă. Make-up profesional artistul ăla v-a luat mințile cu totul și vi le-a pus în gletul pe care vi-l dă cu bidineaua pe față, v-a făcut vrăji plus ceva incantații colorate pe care vi le-a atașat de obraji cu pămătuful, v-a anesteziat dorințele Continuă lectura „Femeilor, v-ați tra-la-la-la!”
Dovada că brandul bate calitatea produsului este și deja cunoscutul Festival al Scoicilor, festival marca Cătălin Scărlătescu cu a lui trupă formată din foști participanți la șoul de la televizor. Am fost la ambele ediții ale „bâlciului” gastronomic, denumit pompos după cum am zis mai sus puțin, impresia generală fiind aceea, după ce mi-am pus burta la cale sătul fiind, că mai sunt multe îmbunătățiri de adus pentru mulțumirea unui cârcotaș ca mine. Așa este omul. Când se satură, începe să caute defecte. Mai ales, după ce am lins o porție enormă de midii cu legume și cu un sos picant de m-a băgat în boală, la propriu, ca medicament solicitându-se imediat două beri pentru stingerea incendiului traheic.
La scârbe cu nemulțumiții. În fine. Porția de scoici, indiferent de unde o alegeai, 20 lei, mult tătuțu, mult, anul trecut era mai ieftin, 10 lei, semn că brandul a luat-o la trap înaintea lăcomiei dorinței de extra beneficiu. Citisem declarația lui Scărlătescu referitoare la cele 30 de feluri în a găti scoicile pe care lumea le va găsi în tigăi. Continuă lectura „Festivalul scoicilor by Cătălin Scărlătescu”
Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.
Comentarii recente