61769612

La prima oră a dimineții mă reped prin ploaia de afară motor la fund şi flăcări scuipând, prin răcoarea vremurilor nesuferite atac vânjos aerul rece ce mă înlăcrimează până-n adâncurile sufletului ce doreşte schimbarea buletinului în ritmuri normal democratice. Era devreme viața mea, cam 7 ora când, obligat forțat de anii fiului meu care îşi dorea buletin nou, am dat iama în incinta clădirii unde se ține balul mascat.

Mi-am dat seama de la început că acolo se organizează astfel de evenimente, ținând  cont de măştile şi prefăcătoria de pe chipurile funcționarilor publici, de falsa bunăvoință, de maşinațiunile şi eternele relații ce dansau braț la braț printre oameni normali ce voiau şi puteau sta la rând. Am luat număr de ordine 2. Cine era mai şmecher? Doar un amărât mai cu zorii în cap decât mine, un tânăr cam la 30 de ani bine înțolit cu speranțe deşarte în cap, dar pierdut în hățişurile amalgamului de rudenii care, odată cu ora deschiderii celor două ghişee, începuse să ne înlănțuie pe amândoi. Nu mai zic de cei cu numerele de ordine de la 3 în sus. Vai de capul lor de amărâți! Au plecat de acolo după ore de luptă cu pilele ce râcâiau bunul simț ajutate cu bunăvoință de stimata poliție română.

Era cam aşa cum, odată cu numarul 1 intrat oficial corect la poză si depus acte, mai intrau încă 3 pe lângă „rând” împulsionați de angajați cu mare putere de decizie. Şi cu mine postat în dreptul uşi ca bodyguard al fiului. În sfărşit intrase în locul acela unde până şi Smiley se făcuse nevăzut după ce îşi pierduse buletinul pe Marte.

Şi nu ştiu cum dracu am început să fredonez melodia lui,  şi nu ştiu cum nu m-am dat la o parte la insistențele unuia care făcea pe şeful pe acolo însoțit de o gagica pe care dorea s-o bage în față, si nu ştiu cum l-am înjurat pe nenorocit, şi nu ştiu cum am fost dat afară din mizeria aia cocină administrativă se numea. Dar ştiu un lucru. Băiatul meu şi-a schimbat buletinul cu bine. Norocul lui în jungla urbană.