crap-de-dunare-3

M-am cutremurat când am citit știrea într-un ziar de succes, de m-a obligat instantaneu să fac trei pași înapoi, ba chiar mi-am scuipat în sân udându-mi tricoul ultima fitză. Geeen! Am citit ce am fost într-o viață anterioara în funcție de deosebita mea zodie. Am fost pește de apă dulce. Moaaaamă! Scria acolo că aveam în subordine toată echipa de majorete a Dunării cu repetiții nenumărate pentru mulțumirea spectatorilor acvatici, că aveam mustățile lungi de care mă trăgeau fetele roșioare cu untură de pește chemându-mă la taifasuri printre valuri de nămol, că scoteam plăticile la produs pe ambele maluri în văzul hrăpăreților de crapi.

Era tipărit acolo, ca pește fiind, că-mi plăcea să stau pe mal atunci când afară era răcoreală, cu o țigară din foi de alge în colțul gurii și cu un pahar de whiskey în aripioara mea stânga printre branhii. Că agream să stau tolănit într-o rână pe solzii mei albi albaștri pentru a admira frumusețile apei, știuci cu fuste scurte care-și arătau splendidele trupuri trase prin inele de calamari, babuște elegante trecute de prima tinerețe cu coafuri designe retro Dunărea veche, neegalate mrene îmbrăcate ultimul răcnet la casa de modă a lui biban cel pițigăiat, cel despre care se auzise că trăiește cu ăl caras inimă de nămol galben. Peștosexuali, ăștia din urmă, v-ați prins?

În fine! Citind mai departe, mi-am dat seama că n-am dus-o rău în viața mea anterioară fiind pește de apă curgătoare, de aceea, mi-am propus ca după ce mi se termina viața asta de om în care urcușurile în amonte sunt la ordinea zilei, n-ar fi rău să revin la ce m-a făcut fericit odată. La viața de pește.