Cum-porti-cu-stil-fusta-scurta-

A trecut azi pe lângă mine o domnişoară la o fustă scurtă ce a băgat în boală doi şoferi cu tot cu claxoanele lor de impertinenți ai şoselelor, trei gorobeți care stăteau la cafeaua de leu la marginea unui magazin, limbile lor măturând praful străzilor, başca o tanti cam la vârsta majoratului de după 40 ani ce a comentat savuros, ofticată peste măsură, „ce panaramă!”.

Nu vă plac picioarele tipei?, i-am aruncat supăraciosei „batrâne” o întrebare nevinovată, punctând savuros bunăciunea celor două atrăgătoare bulane ale tipei ce se pierdeau in cer cu tupeu maxim.

Are toate fuste mini, dar nu le arată. Aşa se purtau pe vremea mea. Le țin în şifonier ca proasta, îmi zise arțăgoasă tipa.

Poziționat bine în block start cu adidaşii mei noi de alergat pe care îi incălțasem pentru lărgire, hop cu o ultimă întrebare.

Dar nu mai E picioare, nu-i aşa? Şi dă-i şi fugi, si dă-i şi aleargă privind numai înainte cu gând să nu mă întorc nici gând cu ochii la vorbele de duh ale femeii, vorbe probabil zise în amintirea tinereții ei.

Ce să zic pentru a nu deveni dintr-o dată un misogin pensionar cu atac direct la femeile cu peste o anumită vârstă care se cred încă atrăgătoarele pământului? Fiecare bunăciune a fost la viața ei bunăciune. Dar, din păcate, aşa cum e viața nemiloasă, anii trec şi peste picioare cu aceeaşi uşurință ca şi pe restul corpului cu țâțele incluse cu tot. Aş mai fi întrebat-o pe tăntişor cam ce ar fi crezut ea, la fustă scurtă fiind, de reacția celor doi şoferi cu claxoanele ştirbe a dezamăgire, cât şi de fluierăturile a pagubă ale celor trei gorobeți care-şi beau cafeaua de leu la colț de magazin? Toate la timpul lor?, oare m-ar fi întrebat?

Bunăciunea tânără & bunăciunea bătrână nu este sinonim. Din păcate.