boschetar-fara-dinti

Ne-am imbătat cu toții, de la mic la mare, de la orăşean la țăran, de la intelectual la ultimul prost din gostat, ne-am făcut muci odată cu desemnarea unui alcoolic anonim în funcția de prim ministru. Ne-a venit, dintr-o dată, să ne schimbăm look-ul de oameni integri cu un altul schimonosit de băuturi grade celsius care remodelează totul în ceva ani de consum.

Este îndeajuns doar să urmărim la lucru partidul de guvernământ, cu sclavi promovați pe post de imperatori, cu vorbitoare de limbi străine băgate la înaintare pe la o ‘nu, cu inculți tractorişti purtători de şosete la sandale, toate îndeajuns de vizibile pentru a promova instant o nouă modă printre noi, muritorii de rând.

Acum vrem să avem cu toții moace de alcoolişti. Aşa am văzut la televizor că se poartă. Toți şmecherii au acum figuri de băutori fruntaşi. A trecut vremea celor care aveau in piept zeci de insigne ruseşti, Doamne ce colecție îmi făcusem, a trecut vremea celor care se împuşcau în gât falsificându-şi mătuşi, Doamne cât mi-am căutat o mătuşa bogată prin arbore, a trecut vremea doctoratelor rapid examinate de atâta deşteptăciune, Doamne cinci am scris şi eu la vremea aceea. Toate au trecut, dar noi suntem aici. Proşti. Pardon, doar idoli ai celor care ne conduc.

Eu m-am hotărât, nu ştiu cum veți face voi, de azi o dau pe drincuială rău de tot. Vreau, cam în două săptămâni, să declanşez pe față câteva zeci de riduri să mă îmbătrânească ani, câteva cearcăne care să infioare inimile femeilor trecute, o privire tulbure dulce agonie, şi nu in ultimul rând, bine păstrat secretul trupului, un ficat calitate superioară vesel amorțit. O să beau zilnic babalau care să învârtoşeze sângele-n mine,  o să trec zilnic pe la barul acela de la piață care vinde contrafăcut la sticlă de doi litri, o să mă îmbăt mangă zi de zi. Apoi? Urechea la mine, amărăştenilor! Rămaşilor în urmă cu moda! Voi candida doar la funcția de consilier la mine in oraş. Am încă devlă de om normal. Până sus mai am de lucru. Bețivanii E la putere.