Picture_20170627_202332696

Fiecare român tânăr, ca de obicei, sau mai trecut de ani, cariera i-a fost in fărst plan, îşi doreşte o nuntă ca-n poveştile nemuritoare, ca apoi, după ce i-a venit pe lume copilul vieții lui, să-şi dorească şi un botez extravagant, fenomenal, ca-n rândul lumii, ba chiar ce n-a văzut tagma oraşului până atunci. Pentru organizare impecabilă a petrecerii intervin profesioniştii, cei care îi pot oferi totul pentru a pune în cur invitații formați din rude invidioase, din colegi de serviciu care îl credeau atât de simplu, după vorbă, după port, ba chiar de prietene cu unghia în gât că nevastă-sa are rochia aia pentru care şi-a vândut ficatul. Toți îşi vând un rinichi, dar el a vrut să fie mai deosebit.

Nimeni până la el şi nunta lui legendară ce va rămâne imprimată  în amintire doar pentru câteva luni cu indulgență date, dă-la dracu de albume costisitoare, nu a avut lebede roz care să zboare în formâ de inimă pe cerul înstelat, lebede care să rosteasca numele invitaților pe de rost. Nimeni până la nunta lui nu a avut rinoceri albi care să danseze flamenco în mijlocul ringului, niciun om nu a îndrăznit, până la nunta lui, să ajungă la restaurant aşa cum a gândit, în avionul personal al lui Trump, avion făcut cadou cu tot cu garda de la Secret Service.

La nuntă vor presta, pentru ca el să fie unic în petrecere, trei nimfe profesioniste în acordeon, două sirene cunoascatoare de țambal, başca douăzeci de dansatoare din buric de la curtea regelui Abdul. Filmarea? Efectuată profesionit de un pilot rus direct dintr-un SU27 făcut cadou de Putin. Ar fi vrut să vină chiar Macron la petrecere, dar n-au mai fost locuri la masă. Mâncarea? Cocostârc fript făcut la nisip fierbinte, balenă ucigaşă direct la proțap învârtită, elefant uscat sărat, copănele de şopârlă în sos de maimuță blondă, diferite tipuri de dinozauri pitici marinați în vin egiptean vechi găsit în mormântul lui Tutankamon. Desertul? De neegalat.

El o să-i ofere celui mic o mie şi una de ursitoare cu noroc să fie, mai ales bani. Mulți. Bebe va avea în parcare cărucioare de schimb mărci importante, Audi automat model răcnet de Ileană Cosânzeană si Făt Frumos de Mercedes cu patru roți din porțelan aurit, dar şi câteva bone nigeriene pe care ăla mic să le chinuie ca pe sclave.

Botezul va fi năşit sigur de Dumnezeu însuşi, ajutat fiind cu douăzeci de cruci la intrarea în cârciumă atârnate, El dorindu-se un participant activ la indeplinirea dorințelor extrem de „simple” ale oamenilor din popor care s-au ajuns. Ăştia-s cei mai dornici de nunți ca-n Stan si Bran şi de botezuri ca-n benzile animate.