61996-xl

Odată ce am văzut declarația tipei în paginile pline de pixeli ale canalului tv, eu îmi iubesc defectele, am avut imediat o revelație. Aşa raritate nu se pierde. Aşa că, am plecat imediat în căutarea ei. Am lăsat la naiba filmul de acțiune care urma, am băgat benzină plin rezervorul şi dă-i volan către Bucureşti. Viteză demențială numai cu gândul la acea femeie unică care ar putea să-mi schimbe viitorul. Aş face o grămadă de bani cu ea. Bine, bine, a trecut vremea plimbării cu ursul prin tărg sau a circului ambulant, nici nu mi-aş permite aşa ceva la ce capodoperă o să am  în custodie, de aceea, trecând repede cu mintea prin alternative, am ales pentru viitor ideea infințării unui canal de youtube in care ea să-si prezinte convicțiunile. Or să curgă ofertele, or să vină cererile, or să stea la rând contractele.

Cum ar fi lumea plină numai de fete cu ten ca piersica și fără nicio umbră? Ideea este că ar trebui să ne uităm atent la noi, însene, noi, femeile, mai ales și să învățăm să iubim defectele care ne fac expresive.

Între timp anunțasem poliția, salvarea, operațuini speciale, brigada antidrog, un popă care să ştie în a-l trimite pe Necuratu’ departe de femeia respectivă, plus un notar şi un reprezentant al muzeului Antipa. Dăcă făceau figuri ăia din redacția de ştiri? Dacă tipa apuca să plece în străinătate? Dacă reporterul îi administrase vreun drog ca ea să declare falsuri în cele din urmă? Dacă nu apuca să semneze actele de asociere cu mine? Dacă făcea infarct de la sperietură fiind necesar s-o împăiez ca dovadă? Am vrut să mă asigur.

Îmi veneau mereu în minte vorbele ei speciale, expresii rare din partea unei femei, specimen unic pe cale dispariție. Aşa au dispărut şi virginele timpurii, fiindcă nu a fost pe fază un individ oarecare care să ia atitude pozitivă întru prinderea, izolarea şi răspândirea convingerilor ei către alte consoarte.

O femeie perfect machiată, fără un rid sau alt defect, cu proporții perfecte, nu e idealul nimănui. Sau poate al fetelor care încearcă să imite ‘păpușile’ Barbie cu silicon, pe care le mai vedem la televizor.

Am ajuns obosit în incinta sediului televiziunii respective,  terminat psihic observând dispariția ei precum speranțele deşarte, izolat apoi, având cătuşele la spate, de furia tuturor pe care îi deranjasem în nebunia mea. Sperasem. Apoi, am văzut scris mare cu un marker pe ecranul unei plasme.

Anumite imperfecțiuni nu sunt defecte, ci povești. Camelia, 37 ani.