ef120cb29eef357b714f9042a26dc4f7

Ce m-a determinat să răsfoiesc internetul în căutarea fotografiilor cu iubirea cailor pentru copii? Plecam de dimineață la serviciu trăgând aerul dimineții în piept, grăbiți paşii mei bătând asfaltul in mod cadențat, când, deodată, un nechezat mândru auzit în tot lungul străzii îmi adună de pe unde erau împrăştiate gândurile.

Un cal, nici prea îngrijit, nici prea părăsit, păştea liniştit o iarbă deasă dintre blocurile altădată gri. Lângă cal, o căruță în care trei copii de țigan aşteptau cine ştie ce. Ta-su nu era lângă ei. Probabil era la adunat aluminiul din cutiile de bere sau plasticul din sticlele de suc.

La un moment dat, nu ştiu motivul şi chiar aş fi vrut să dau motor mai departe către muncă, o fetiță cu niscai muci la nas, cea mică prâslea familiei, s-a dat jos cu greu din căruță cu direcția cal. Parcă ar fi simțit, nebunul, cum că aia mică se îndreaptă grăbită cu dragoste către el, şi nici că l-ar fi interesat iarba până atunci cu nețărmurită pasiune.

În două mişcări şi trei  convulsii din plete şi-a lăsat capul mult îndreptat către copil, a postat o privire de blând al animalelor, privire galeşă căpruie ce m-a făcut şi pe mine înduioşat, ca apoi să se lase îmbrățişat cu timpul oprit în loc de fetiță. Şi-au stat amândoi aşa, cu mine alături privindu-i, până când un imbecil de şofer a claxonat nervos în viteza lui către nicăieri. Luați d-aci!