slabiciune_199494

O echipă de cercetători ruşi a descoperit, în calota glaciară a Arcticei, o femeie înghețată de acum 2 milioane de ani care vorbea încă. Nu, nu, să nu mă înțelegeți greşit. Nu i se auzeau cuvintele, nici nu era posibil ştiințific asta, dar ea era atât de bine conservată, încât după mimica feței şi diametrul gurii sigur îl certa pe bărbat.

– Nenorocitule! Ai venit cu mâna goală de la vânătoare? Nu ai adus măcar un pinguin pentru ăştia micii, o blană de vulpe polară pentru mine, un seu de focă pentru pielea mamei care se zbârceşte de la frig?, parcă îi desluşisem cuvintele astea privind cu atenție fotografia în care era înfățişat strămoşul femeii cu gura mare.

Băieții din echipa care o găsise în ghețar pe femeie aveau cu toți numai îngrijorare pe chipurile lor arse de ger. În loc de bucuria descoperirii şi de fericirea unicului eveniment care va revoluționa istoria relației dintre bărbat şi femeie, aceştia erau abătuți. De 2 milioane de ani îndura, săracul!, murmurau cu toții ca nebunii. Iar declarația comună tipărită în paginile revistei de ştiință spunea totul.

Aveam bănuiala, după cercetări amănunțite de zeci de ani, că în zonă am avea şansa de a descoperi o ambarcațiune vikingă care vâna balene. Dar, spre surprinderea noastră, speriindu-ne cu toții, am găsit femeia aşa cum o vedeți în poziția de luptă. Îi vedeți atitudinea de stăpână, îi observați dispoziția de ceartă hrăpăreață, îi priviți privirea ca de gheață sau gura extrem de mare care, mai mult ca sigur, era toată pe partenerul ei de viață? O vom dona cât mai repede posibil Muzeului Familiei, chiar fără să solicităm vreun ban pentru toată munca depusă şi timpul pierdut. Să rămână istoriei pentru a dovedi tuturor asuprirea bărbatului încă de dinainte de amărâtul Adam.  

Aşadar, încet cât să nu ajungă la manifestări de ură împotriva genului fals numit sensibil, se conturează din ce în ce mai mult acel adevăr care spune că femeia a avut dintotdeauna gura mare. Cât de mare? Cât Arctica de mare!