2012_08_03_148961622_rsz_crp

La mine în oraş s-a schimbat operatorul care face igiena oraşului în materie de gunoi. Nu, nu mă refer la politicieni aşa cum normal v-ați fi putut imagina, ci la acele resturi care, lăsate mai mult timp la tomberoane, put. Bine, bine, uneori put şi aleşii noştri la fel de mult, dar astăzi nu este cazul.

Din câte am citit, compania asta este mult mai bine poziționată pe piață din punct de vedere al cerințelor eco. Au venit oamenii să negocieze un contract bazat pe reguli stricte ale zilelelor de colectare, al modului în care se face selectarea gunoiului, un contract bazat pe responsabilizarea cetățeanului de a oferi comunității în măsura în care el cere şi iar cere. Ceva mai modern cu noua firmă, aş zice eu din cunoştințele mele umile despre mediu.

Lăsând la o parte lipsa de profesionalism a autorităților locale, aici lipsind cu desăvârşire informația către locuitorul oraşului, la punct fix ca dată, maşinile noului gunoier au intrat în pâine. N-am înțeles de ce să nu-i spui cetățeanului cu o lună înainte de regulile impuse în contract? De ce să reiei înțelegerea la mână, tot modificând-o, ba pe ici, ba pe colo, sperând la o îmbunățire din mers a acesteia? De ce nu ați negociat la grămadă si colectarea verdeții tăiate de prin grădini?   Unde mama dracu îți sunt specialiştii dragă autoritate locală? N-ai aşa ceva, este? În fine. Gunoi administrativ. Se bagă sub preş pe banii noştri.

De fapt eu voiam să scriu ceva mai vesel referitor la selectarea gunoiului de către românul din orasele mici, regulă impusă de civilizația pe care ne-o dorim aşa cum am văzut pe la televizor c-ar fi prin vest. Am nimerit în trei rânduri să duc la tomberoanele colorate ‘selecția’ făcută de consoartă. În baza meeeeaaa!

Prima dată am dat peste un consiliu de cartier format ad hoc din câteva vecine total nemulțumite de tupeul noului gunoier al oraşului. A scumpit. A venit ăsta să ne facă nouă reguli. Mai bun era ălalalt. Ăsta vrea si pe mă-sa şi pe ta-su, le-am auzit din mers.

A doua oară am dat peste un nene care răscolea bezmetic după plastic şi după aluminiu. Nu era negru. Pe jos era vai mama mea de mizerie aruncate resturi de menajer, semn că ai noştri n-au ținut cont de etichete. La grămadă.

A treia oară am prins-o în fapt pe una dintre vecinele nemulțumite mai sus câteva rănduri, chiar când îşi arunca ditamai punga de menajer în tomberonul pentru plastice. Era mai bine dacă îl aruncai la cartoane, vecina! 100 lei dau ăştia de la primărie dacă îl amestecăm cât mai bine, i-am zis serios fiind. Crezi?, m-a întrebat sperând la mocăciune.

D-aia zic. Cerem, dar nu dăm. Vrem, dar nu oferim. Solicităm să ni se dea. Păi ştiți cine suntem noi? Deocamdată doar nişte ‘țărani’ mai evoluați.