kore-zeita-primaverii

Am trecut astăzi pe lângă o fostă amică de generație, aceeaşi gaşcă, aceleaşi idealuri, aceleaşi băute cu Drobeta coniac, multe paranghelii, tras în piepturi alde Assos greceşti, împreună plajă, cu toți în tinerețe. Apoi drumurile s-au despărțit care încotro, eu mai provincial am rămas loco, ea mai isteață a dus-o valul la capitală către măritişul cu unul bogătan, potent financiar mai oficial zis.

S-a uitat la mine cu un ochi chorâş, eu am privit-o cu zâmbetul meu cuceritor trei dinți lipsă pe partea dreaptă, ea m-a depăşit pe linie continuă schimbând direcția brusc fără semnalizare, eu am trecut mai departe cu un du-te-n gura mă-tii printre dinți mârâit. Mai târziu, pe o terasă a oraşului meu, am văzut-o din nou rece în priviri precum gheața. Era cu o prietenă, şi aia cu bățul în funduleț cât mai apropiat de gât. Ne-au invadat roboții, mi-am zis în gând. Şi aşa deodată, nu băusem nimic, credeți-mă, m-am oprit în dreptul mesei pe care stăteau tacticos două ape plate cu lămâie, exprimându-mă liber.

Oana? Eeeei, Oanaaa! Ce mai faci? Mă mai cunoşti, da? Marian, Marian care îți desfăcea sticla de bere cu dinții, ăla care ți-a băgat degetul pe gât la chindia aia când ne-am îmbătat amândoi mangă, mă mai ştii? 

Lumea ar crede că am surprins-o cu garda jos să-i fi fu…t peste aroganță vreo două expresii mai din popor, dar nu s-a întămplat absolut nimic să o poată dărâma de pe soclu. Doar a zis încet, serioasă nici măcar un zămbet care să-i dezvelească dinții albi precum ai lui Dorian musculosul.

Bună, Marian! Am venit să-mi văd mama. Şi a tăcut. Eu ce plm sa mai zic! Dezarmat de toate armele din dotare, gol puşcă fără nimic la mine care să mai tragă vreo replică, am făcut corespunzător dreapta catre o masă care să-mi ofere ‘tăria’ pe care mi-o doream ca alinare. Venisem să beau o cafea. După întâlnirea cu ‘divinitatea’ ce se urca la volanul unui  Mercedes nobil, am considerat că vodca o să-mi regenereze rapid stima de mine. Sorbind, am zis cu voce tare.

Femeia asta este zeu, tătuțu!