accidenrt

Cică justiția este curvă. Cică este oarbă. Cică, mama dracu, puterea judecătorească este a treia putere în stat. Cică Justiția asta a fost, în mitologie, zeita judecății drepte, imparțiale, cică o chema Themis şi era reprezentată cu o legatura la ochi care i-a căzut între timp, cu o balanță stricată în prezent, plus o sabie căreia i s-a tocit tăişul. În 28 de ani s-a încercat din răsputeri să i se reînnoiască banda care îi acoperea ochii, să i se repare balanța într-un laborator de metrologie, să i se ascută brici tăişul.

Nu s-a reuşit. Interesele obscure i-au atacat corectitudinea, i-au fost alocate amenințări, i s-au făcut conturi în care i s-au ‘donat’ milioane, i-au fost puse presiuni pe decizii, i s-au promis avantaje, relații, interese.

Justiția nu a fost prezentă în acel moment când o tipă a fost accidentată  de un şofer beat pe trecerea de pietoni. Justiția era plecată să-şi numere banii, se distra fericită printre cunoştințe sus-puse, era pe afară prinsă într-o discuție de afaceri, la dracu cu ea, unde era? Triste lângă fata accidentată erau doar neputința, deznădejdea, durerea. Pe asfalt căzută era o tânără nevinovată însărcinată în luna a şaptea. Cine suferea lângă ea, cine urla la lume, cui îi venea să-şi smulgă părul din cap? Nu Justiției, nu. Destinul oare?

Fata aceea este în comă şi acum. Şoferului i s-a dat o şănsă la viață cu o condamnare de 2 ani şi 4 luni. A ieşit din puşcărie dupa 1 an şi 3 luni. Trăieşte.

Justiția murdară de indiferență şi-a pus roba în cuierul vechi din birou, s-a spălat pe mâinile-i fine pline de intelectualitate, s-a urcat în maşina scumpă cu şofer inclus, şi a plecat acasă unde o aştepta fericita ei familie. Ajunsă în fața oglinzii unde ar fi trebui să se demachieze de impasibilitate, îşi văzu fața hâdă cu care era obişnuită. Nu s-a speriat. Trăia cu ea de ani şi ani. Totuşi astăzi arăta şi mai urâtă, hidoasă de-a binelea, cu riduri adânci provocate, ştia de unde, de deciziile incorecte care o mâncau precum cancerul. Ştia că va muri în curând. Dar până atunci? Un alt proces, altă mizerie, aceeaşi Justiție. Şi mulți bani. Mulți.