Am plâns de s-a cutremurat canapeaua cu mine. Mi s-a răscolit corpul de durere privind aceste răvăşitor mesaj, l-am vizualizat iar şi iar cu aceleaşi unice sentimente. Am privit chipurile actorilor prin ceața picăturilor ce mi se revărsau pe obraji, am simțit emoție, am simțit suferință. M-am aşezat cu mintea pe scaunul acela. Doamne! Nu merită nimeni aşa ceva. Nimeni.

Zi de zi ne văităm de problemele ‘urgente’ pe care le avem de rezolvat, suntem stresați de situațiile neprevăzute, nu dormim nopțile din cauza jobului, alergăm cu nervii întinşi la maxim pentru a avea mult şi mai mult. Ne grăbim care încotro într-o viteză demențială, având impresia că ale noastre trebuie rezolvate primele. Unde ne ducem? Încotro ne îndreptăm?

Brusc, sălbatic, nemilos, poate apărea situația din clip. Atunci? Doar plângem. Atât ne-ar mai rămâne. Să plângem, să suferim, să sperăm.

Donează şi tu!