fa25e83e1924e8dd46eb4a5a409bf9c6

Au fost vremuri frumoase când mă băteam de la egal la egal cu frigul, când mă luam la trântă cu el indiferent de schemele lui făcute la minus 15 grade, când îl întâmpinam cu pieptul gol dornic de un box spectaculos. Avea scheme în el, figurantul, vânt rece şi ger cât cuprinde şi ploi nemiloase cu lapoviță inclusă. Îi făceam față cu brio.

Eram tânăr când am făcut baie în Borcea (afluent al Dunării) la minus 10 grade, eram efervescent la 19 ani când dormeam, beat mort, pe băncile din parc la zero, zero grade, eram la anii mei de actor când nu am putut să-mi dau blugii jos, într-un moment de pasiune outdoor, de înghețați bocnă ce erau. Frigul nu avea secrete în fața mea. Acumulam frig fără probleme. Aveam în stoc, cum s-ar zice, aveam depozitat pentru zile negre, ba chiar îl pusesem la murat pentru verile călduroase ce urmau să vină.

Odată cu trecerea timpului peste cocoaşa mea de Călaraşi, şi nu de Notre Dames, sperând de la an la an într-o menținere osoasă bine rezistentă la frig, tot am amânat să-mi trag izmenele pe mine ca ajutor în lupta tot mai grea cu nenorocitul. Păi da. Aşa a ajuns, nemernicul! Să-mi joace feste, să se de la bârfă cu mine, să râdă cu gura până la urechi de tremuratul meu din ce în ce mai excesiv. Cică moşule în sus, bătrâne nu mai rezişti, moşule ai pus-o pe bătrânețe cum nici nu-ți imaginai. Are dreptate. O spun amar în recunoaştere. Cum de nu mi-am dat seama că este momentul tragerii izmenelor albastre pe mine?

Aseară am fost la un şpriț şi, norocul meu, am stat pe o canapea încălzită. Toate bune pentru prostată, eram în sânul lui Avram, perfect şi parcă acea căldură mi se ducea până în călcâie cu trenul japonez de mare viteză. Dar, cum vara a plecat acum ceva timp, tristă făptură dispărută în anotimpuri, cum clipele deosebite țin puțin, a trebuit să ies afară pentru a ajunge pe jos acasă. Şi atunci, m-a tăbărât, nebunul, cu o furie intrându-mi în oase, eu lipsit total de apărare slabă mârțoagă ce am ajuns, m-a ‘doborât’ la pământ acoperindu-mă cu frisoane, eu lipsit de ripostă tristă mârțoagă ce sunt.

Acum m-am hotărât. Am scos la vânzare frig. Vând ieftin. Vând frig, vând friiiiig!