FB_IMG_1513443581275

Dupa Revoluție, în ani, am început să mă documentez cu privire la sensibila perioadă a anilor 1940-1947, acel interval de timp în care țara mea a trecut de la pierderea Basarabiei până la căştigarea Transilvaniei, de la alianța cu Germania la alianța cu Rusia, de la Antonescu şi Regele Mihai până la guvernul Petru Groza şi începutul perioadei comuniste. În capul meu era talmeş-balmeş. Nu mai ştiam ce să cred. Unde erau informațiile adevărate? Pe o parte istoria învățată la şcoală în care întoarcerea armelor era insistent promovată ca fiind exclusiv meritul comuniştilor, ținându-l pe Rege într-un colț întunecos al istoriei, iar pe de altă parte informațiile ce apăreau timid prin presă sau cărți, informații ce imi arătau istoria adevărată a României.

Am citit mult într-atât să înțeleg exact ce s-a întâmplat în acea perioadă tumultoasă, am citit păreri pro şi contra Rege, pro şi contra Antonescu, numai păreri contra ruşilor şi comuniştilor, cei care ne-au schimbat în rău destinul ca nație. Iar ieri, când Regele a fost înmormântat într-o atmosferă demnă de un popor civilizat şi sobru, ieri, când românul a dovedit, singura dată de când mă ştiu, că poate fi şi bun, am devenit necondiționat adeptul posibilității istorice prin care Regele Mihai ar fi putut fi conducătorul  de care am fi avut nevoie în anii ’90, imediat după Revoluție. Poate România n-ar fi încăput pe mâna clanurilor de comunişti deghizați în socialişti, urmaşii de drept comun ai lui Groza, Dej şi Ceauşescu.

Să revin. Într-adevăr, am fost intoxicat cu minciună despre Rege. Am fost crescut în minciună la şcoală, iar în familie, dacă părinții mi-au fost simpli fără pic de informare, la fel. Tata, muncitor crescut în spiritul comunist, mereu îmi spunea de Mihai, cel care a fugit cu 20 de vagoane cu aur şi ne-a dat rău intenționat pe mâna ruşilor. Chiaburii erau duşmanii țării, iar tinerii proletari erau viitorul. Țin minte cum tata, adept al Europei Libere la ceas de seară, cu mine alături privindu-i mirat curiozitatea, îl admonesta de fiecare dată pe ‘comentator’ când vorbea despre Regele Mihai.

– Ia uite! Eu n-am ce mânca, nu am curent, nu am butelie, iar ăsta îmi spune despre Rege, îl auzeam înjurând nervos cu grijania mă-sii, eu doar apăsând jucăuş butonul de închis-deschis al radioului rusesc Vef-Sigma.

Istoria se rescrie încet şi sigur în conştiința mea. Niciodată nu este târziu. Rămas bun, majestate!