bc4fca03ae6a3f9c3acb51f8436b4f73.jpg

Ştiți cum este? Îi întreb pe cei trecuți de o anumită vârstă. Ştiți cum este să mai treacă un an din viața voastră, iar voi să nu vă dați seama? Să mergeți înainte, în ani, precum rusul. Să nu băgați de seamă. Vă simțiti bine, beți un pahar cu sănătate, mâncați porcos, îmbătrâniți anevoios cu materialul lăsat de natură, de toate care să vă justifice viața bine trăită. Nu vă dați seama că îmbătrâniți. Sau nu vreți. Dar, ca un făcut de că..t amestecat, în acea zi în care sărbătoriți anii din cârcă, vin urările. Din toate părțile. Deosebite, ungătoare pe suflet, plăcute. Sunteți în al câtelea cer doriți voi, iar plăcerea de a fi băgați în seamă este fără cuvinte. Rămâneți muți.

Ia uite, frate, câți se gândesc la mine, aa, uite şi un mesaj de la bucata aia bună din tinerețe, aa, uite un mesaj de la gagica aia cu curul bombat, aaa, uite şi mesajul prietenului meu bun din copilărie, gândeşti cu voce tare prins printre urări.

Ultimul gen de mesaj vă dă peste cap, vă rupe-n două printre amintiri, vă contorsionează emoțiile toate. Am îmbătrânit, îi răspundeți la urare cu lacrimi în ochi. Vă aduceți aminte de copilărie, împreună cu el, câte ați făcut amândoi si alții din gaşca de la bloc, câte frumoase aduceri aminte aveți de la școală, de la discotecă, din parc. Şi atunci realizați că, p..a voastră, ați îmbătrânit, că v-a trecut juma de secol din viață.

D-aia zic, urările prietenilor din copilărie sunt cele mai dureroase. Produc răvaşe în suflete.