canva-photo-editor (13)

Nu mă refer la doamnă = termenul de politețe pentru o femeie căsătorită, se știee!

Nu mă mai duc la piață de mult timp, nu din cauza lipsei produselor românești sau a șmecheriilor la cântar, ci doar din cauza apariției supermarket-urilor pe gama pretențiilor mele de a cumpăra dintr-un loc adunat și civilizat. Dar ieri am fost în piață. Am trecut pe acolo scurtând drumul către alt loc unde aveam treabă. Nu mică mi-a fost mirarea să aud, sunt surd mai mereu la voci stridente, o voce feminină adresându-i-se alteia cu apelativul doamnă, și mai departe chestii de ale lor cu dă-mi mai aproape alea două lădițe cu roșii.

Doamnă în sus, doamnă pe tarabă, doamnă la cântar, în toate părțile, de era să mă împiedic printre atâtea legume și fructe expuse. Curios din fire la asemenea dialoguri, mi-am ciulit ochiul către doamna cu pricina aflată în asemenea loc stilat, mult frecventat de lumea bună din atât de provinciala noastră societate. Doamna era o țărancă ( nu am nimic cu țăranii, a se consemna ) cam la 60 de ani, cu o basma înflorată pe cap, roșie frumoasă în obraji, bucălată, tipul de luptătoare cu viața și ale ei greutăți.

Cu tabloul aceste întipărit pe retină, am dezvoltat subiectul doamnă pe mai departe, subliniind rapid o primă impresie. Nu ne mai putem că.a pe noi de atâtea doamne. Jur! Aproape orice adultă de sex feminin, că a venit de la sapă, că a răsărit puțin în lumea civilizată, că și-a tras-o cu cinci luna trecută, că-și poartă geanta în cioc erect de papagal, că și-a făcut concediul printr-o țară mai răsărită sau că ocupă, în sfârșit, un post mai bun, a devenit doamnă. Pentru cine nu știe, cum am zis la început, termenul doamnă de care mă iau eu acum, fiind mai măgar ca de obicei, nu face referire neapărat la femeia căsătorită, ci la acel cu substrat cuvânt folosit adecvat femeii din lumea bună, femeia cultă, femeia care poate să poarte o conversație școlită, femeia, nu neapărat cu studii, dar care să știe să se manifeste demn în societate indiferent de anturaj.

Nu poți fi o doamnă doar strigându-te o colegă sau o prietenă, ca tu, demonstrând contrariul, să te porți precum o țață de duzină, fără lipsă de caracter, fără pic de educație și fără minime cunoștințe ce fac apanajul lumii civilizate. Cunosc doamne care stau mai tot timpul cu p..a în gură, la figurat vorbind, doamne spărgătoare de semințe pe stradă, altele care bârfesc cât este ziua de lungă. Știu doamne, le știți și voi, îmbrăcate precum țigăncile din Șatra, doamne ce nu știu acordurile gramaticale, cârciumărese de prin ministere, reprezentate ale omului de rând, ce n-au habar de limba română.

Cred că suntem printre puținele țării din Europa cu excedent de doamne la mia de locuitori, doamne false produse le negru de societatea românească. Mai tăiați din ele, dă-le dracu’!