canva-photo-editor (14)

În ședința de partid Liviu discută aprins despre situația din țară, cum să-l facă pe șmecherul ăla care tot îi pune întrebări incomode, cum să denatureze adevărul despre firma lui made în Teleorman City, cum s-o dea afară pe Codruța inimă de leu. Cum dădea ele din mâini a fanatism, cum ordona toate treburile rând pe rând, plesnindu-se pe fruntea îngustă două degete de țăran, își aduse aminte de Suleyman Magnificul. Începea serialul care pusese stăpânire pe sufletul lui. Nu mai avea timp. Îi zise vreo două Vasilicăi care se chinuia la o adunare de doi ori doi, îi dădu o palmă după ceafă lui Genunche care se tortura să citească din Abecedar, îi trase o înjurătură porcoasă Holguței care învăța cu voce tare franceza, ca imediat, să urle la vasalul de serviciu, unul adus de la Videle pe post de consilier distractiv umoristic.

Repede un televizor! Azi ne uităm împreună la serial, zise conducătorul de oști rânjindu-și dinții mușcați de vânt, ploaie și atâta că..t mâncat.

Se făcuse liniște în sală, nici chiar musca care se așeza de obicei pe toți, aia care își făcea veacul la wc-ul de la colț, nu bâzâia. Toată lumea urmărea episodul cu inima la gură, oftând când Roxelena i-o sugea sultanului sau spumegând de furie atunci când diminețile îl găseau pe Suleyman alături de sclavul lui, Ibrahim. Familia tradițională se răscolea în ei, în pesediști.

Time out pentru paranteză, vă rog! Poate pesediștii înfocați nu s-ar fi uitat la serial, dacă ar fi știut, vă fac cu ochiul chiar acum, de posibila relație, mai mult prietenească, a celor doi, Suleyman și viitorul vizir, Ibrahim.

Din Historia.  Frumusețea fizică a lui Ibrahim a fost remarcată de la început de către sultan. Ascensiunea lui în ierarhia otomană a fost fulgerătoare, pe măsura prieteniei cu Suleyman, ce era cam de aceeași vârstă cu el. Deși sursele otomane nu amintesc de aceasta, conform unor mărturii ale surselor străine de la Istanbul, se pare că Ibrahim și Suleyman petreceau o mare parte din timp, dormind și luând masa împreună. În clipele în care nu erau aproape își trimiteau bilețele dintr-un pavilion în altul al seraiului. Se plimbau împreună fără escortă prin grădinile palatului sau cu barca cu un singur vâslaș pe Bosfor. Nimeni nu mai văzuse o asemenea intimitate între un sultan și un sclav.

Filmul se terminase de  ceva vreme, dar toți, fără a fi vreunul mai de Doamne ajută, așteptau cu nerăbdare ca sultanul dâmbovițean să se ridice din fotoliul în care rămăsese stană de piatră. Replicile emoționante îl făcuseră să plângă, lacrimile prelungite pe obraji ancorându-se în mustață. Scenele de dragoste, profesionist puse pe ecran de regizorul turc, îl purtase prin tinerețea lui trăită prin Gratia natală, iubirea, atașamentul, fazele cu lupta dintre bine și rău, toate astea îi solidificase în suflet plăcerea de a urmări mereu seriale turcești. Trăgându-și nasul, doar zise gutural. Gata, ce legi ale justiției mai avem de schimbat?