maxresdefault (1)

M-am nimerit ca fraierul în spatele unuia cu o sculă de Bayerische Motoren Werke ( sic ) antică și de demult, dar nemțească, tăticu, care o ducea pe mașină de volan cu atenția cuvenită, mai să-l scuip pe roți ca să nu se deoache și să-i vină rău pe ditamai șoseaua asfaltată ioc. Avea pricopsită, băiatul! Și am condus în spatele lui câteva colțuri de oraș, cu speranța ca șoferul va avea bunăvoința să semnalizeze măcar o dată la schimbarea direcției de mers, așa de civilizat cum aș fi dorit eu să fie.

Gândurile mele s-au dus imediat la problemele pe care le-ar putea avea el, conducătorul de sculă importantă. M-am gândit ipotetic la mâna lui în gips fiind, de nu poate să manevreze cum trebuie volanul. Am gândit mai tinerește la acțiunea unei tipe partenere de drum ce era sub volan băgată, el având ochii dați peste cap. Mi l-am imaginat vorbind la telefon sau dându-i mesaje unui prieten, pentru a se întâlni la o bere în barul pe care îl frecventează mulți polițiști de la rutieră, dar nici gând să-mi treacă prin cap că, pur și simplu, îl durea în cur de ceilalți participanți la trafic.

Și când să-l depășesc, băiatul mergea lento spre foarte încet în admirația generală a tipelor de pe stradă, trei babe cocoșate, mașina lui cu numere de Bulgaria fiind vedeta bâlciului anual, am văzut plin de uimire pasagerul ce-i stătea alături pe scaunul din drepta. Era Nesimțirea. Râdea cu ea despre subiecte numai de ei știute, ținând-o pe după umeri într-o iubire nemărginită numai de ei prețuită. Prieteni la cataramă. Despre Nesimțirea în trafic ca pasager pe scaunul din dreapta s-au povestit multe de-a lungul timpului, dar să o vad eu cu ochii mei atât de aproape, nu mi-aș fi dorit. Urâtă, a dracu!