cover_458_orig-1

Există oameni buni? Oameni curați, precum Iisus? Oameni care, cunoscând învățăturile Lui, să fie puri, să facă fapte bune toată viață lor, care să nu cunoască ura, invidia, egoismul? Oameni cu harul lui Dumnezeu, cu lumină şi zâmbet pe chipuri, oameni fără de păcat? Există?

‘Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii” (Sfântul Isaac Sirul)

Eu n-am cunoscut omul bun. Sau poate nu l-am căutat unde trebuie? Şi de ce trebuie căutat? De ce nu sunt oameni buni printre noi? Eu de ce nu sunt? Deoarece nu simt chemarea? Dar cei care, cuprinşi zilele astea de pocăință şi smerenie, de ce nu sunt? Doamne! Uită-te la ei! La mine nu ai pretenții, clar, sunt un păcătos! Dar ei, credincioşii apăruți din neant, prefăcuții de serviciu, fariseii cu zeci de mătănii la maşini, cei care te venerează zi de zi închinându-şi crucea pe piept, cei care țin post, dar nu ştiu de ce îl țin, de ce nu sunt oameni buni? De ce curvesc, de ce mint, de ce vorbesc pe la spate, de ce bârfesc? De ce îi laşi?

Unde sunt oamenii buni? Ştie cineva?

Ne-a cuprins aşa o pocăință, de ne dă pe dinafară. Curge-n valuri, se revarsă, ritualuri, este farsă. Ne-a cuprins aşa minciuna, de ne dă pe dinafară. Cuprinsă-n fățărnicie, false lecții, preconcepții, este ipocrizie.

Hristos a înviat! Fiți buni! Fiți simpli! Dumnezeu este doar în noi.