1-las-fierbinti

Cică producătorii serialului Las Fierbinți au sunat-o pe Viorica de la guvern cu propunerea fermă de a juca în serial. Imediat ea a zis nu, că nu se pricepe la actorie, că nu are față comercială, că nu deține mimică, că nu ştie să se prefacă, chestii puerile pentru motivarea refuzului. Numai când producătorii i-au spus deschis că nu trebuie să se prefacă, să o joace pe ea aşa cum este din popor, numai atunci Viorica a acceptat rolul de proasta satului.

Bucurie pentru Anca Dumitra, actrița care o interpretează pe Geanina, ea continuând să filmeze din poziția unui nou rol cu iq-ul mai ridicat. Primul episod s-a filmat deja, lumea chiar a crezut că este adevărat, s-a filmat astăzi în timpul şedinței de guvern. A râs tot internetul. S-au că..t de râs toate comunele şi satele din jurul localității ialomițene, s-au ținut de burtă toate babele care ieşeau de la biserică chiar în momentul filmării, ba chiar toți puştii cu telefoane bengoase au cadrat şi ei momentul vesel. Vasilica a avut o replică care a făcut deliciul tuturor. ‘Euro 20 şi 20’ a fost pe placul internauților, clipul de promovare al serialului adunând deja zeci de mii de vizualizări.

‘Este bună de proastă’ se şopteşte de atunci pe la colțuri, ‘este perfectă în rol aşa naturală cum este ea’, scrie în cronicile episodului pilot, ‘nu trebuie să învețe replicile de prostie care oricum îi vin de la sine’, o laudă un celebru actor care tocmai atunci vomita în grădina casei. Am citit despre posibilitatea ca şi alți colegi de partid ai ‘actriței’ să joace în film. Prostia se poate juca doar natural. Or fi obosit şi actualele vedete de atâtă rating ce le-a brăzdat  carierele. Moda filmului se bazează pe lipsă de artificialitate şi pe comportare firească, ceea ce Viorica noastră are din belşug. Premiul Bafta va fi de capul ei. Baftă să ai, Viorico! Te aşteaptă şi un Oscar.