Căutare

optimistul.com

Seriozitatea este refugiul omului cu o inteligenţă mediocră – Horatiu Malaele

luna

octombrie 2018

Congresul n-a murit, congresul s-a reinventat pe bani europeni. E pe transfrontalier, liniște!

canva-photo-editor (5)

Funcționarii x, y şi alfa au fost invitați la Congresul Științelor Naturii – Implementarea transfrontalieră a noului stârc moțat tatuat și generarea de soluții alternative pentru înlocuirea acestuia în caz de dezastre ecologice şi genetice.

Congresul a fost organizat de NCBE (noi cheltuim banii europeni) Nord și Sudul țării în colaborare cu regiunea montană a Bulgariei, cu bani de la Uniunea Europeană, să-i trăiască familia ei unită. Normal, banii au venit pentru Dunăre, pentru îmbunătățirea arealului, dragarea fluviului pe care natura ni l-a lăsat moștenire, pentru construirea unor porturi turistice, cât și pentru modernizarea pescuitului sportiv, de la curent şi setci primitive la scule profesionale de pescuit. Subiectul cu pescuitul n-ar fi trebuit băgat, dar cuiva sus îi place să se bălăcească în icre. Cado de la congres.

Din păcate, s-a găsit partener bulgar doar pe zona de munte, dar nu este niciun bai. Nu ştiu capitaliştii ăia simandicoşi ce înseamnă colaborare Continuă lectura „Congresul n-a murit, congresul s-a reinventat pe bani europeni. E pe transfrontalier, liniște!”

Amintiri din armata ceaușistă

canva-photo-editor (4)

foto blogul colegiimei.ro

Despre Armata Română am numai admirație și poziție de drepți, astea pe lângă faptul indubitabil că a rămas cam singura instituție mai serioasă a țării, cu structuri organizatorice bine puse la punct, cu oameni capabili, profesioniști, cu dorința de a se moderniza tehnic și de a se implica activ în pregătirea securității țării pe timp de pace. Bine, bine, să fim corecți, Armata Română are norocul, ca și România de altfel, de a fi în NATO, acea structură militară pe care mulți români ar vinde-o rușilor pe mărunțișul găsit prin buzunare.

Nu am uitat totuși de acea perioadă comunistă a armatei în care tinerii ieșiți de pe băncile școlii erau forțați să se pregătească într-o unitate militară pentru luminosul viitor al țării. Cică să devină bărbați, o expresie des uzată chiar și astăzi de anumiți rămași cu sechele care nu mai deveneau bărbați dacă nu făceau caricatura aia de armată. Bărbații care suntem astăzi am fi rămas niște biete fetițe lângă fusta mamei, ba chiar sugeam și astăzi la biberoanele pline cu lapte (sanchi) ale lui Ceaușescu.

‘Serviciul militar obligatoriu, cea mai transparentă formă de sclavie din vremurile moderne, civilizate, multilateral dezvoltate’

Amintirile îmi sunt vii şi acum cu o claritate de care nu sunt surprins. Suferința şi umilința la care am fost supus opt luni, jumătate din armată, nu le voi uita probabil niciodată. Am plecat în armată pe 10 Septembrie 1986 direct la UM Mihail Kogălniceanu, arma aviație, serviciul servim patria prin muncă. De ce prin muncă? Pentru că astea opt luni am băgat muncă zburând razant la nivelul solului prin plantații de porumb şi cartofi.

Luam picajele în brazdă mai ceva ca piloții profesionişti. Prima zi a fost specială. N-am să uit niciodată figura lu’ ăl bătrân atunci când, după ce nu m-a recunoscut chelios tuns comunist la zero, l-am bătut pe umăr ştrengăreşte. Aveam pantalonii mai mari cu un număr, bocancii cu două, boneta aruncată neștiutor pe chelia mea care strălucea precum soarele pe cer. Lacrimile lui pe obraz şi frica mea de necunoscut m-au ghidat către platoul unde se făcea prezența. Pe drum, acompaniat de miştourile ‘veteranilor’, mi-am spus panicat. Oare oi supraviețui?

Trăiască Armata Română!
Va urma

Toamna vs Vara

canva-photo-editor (3)

Trecătorule, dacă păşeşti prin frunze căzute, apoi plânse de ploaie, gândeşte-te la ele cum stropii au reuşit nebuni să le înmoaie, şi nu uita cum sufletul frunzelor a plâns sub răpăitul picăturilor de ploaie, căzute pe asfaltul ud, ocolind nenumăratele puhoaie.

Apel

Oameni buni, dragi simpatizanți ai verilor călduroase şi al statului cu cracii în sus la plajă, oameni buni, prieteni, a venit timpul să rupem pisica în două, să luăm taurul de coarne, să-i scoatem dinții dulăului. Ultima e băgată de la mine.

Aşadar, fac acest apel la înțelegerea voastră şi la maturitatea de a percepe lucrurile aşa cum sunt, belea de nasoale, de a analiza profund situația cu care ne confruntăm în momentele acestea grele pentru țară, de a sta gânditori câteva minute în poziția lotusului, şi a spune într-un final: ajunge!
Ne-am săturat de recele care ne înconjoară, nu-i aşa?, ne-am săturat de norii cenuşii ce stau întotdeauna asupra României şi, mai ales, ne-a ajuns până în gât frigul care ne-a cuprins.
Fac acest apel pentru a aduce vara înapoi. Cine este de acord, să ridice două degete.

Toți am avut un nea Mișu

canva-photo-editor (2)

N-am să uit niciodată ce îmi spunea nea Mişu, un fost gestionar care îmi descria în discuțiile noastre modul de gândire pe care ar trebui să-l aibă un bărbat cu mintea deschisă la nou. Fusese gestionar pe vremea lui nea Nicu. Era uns cu toate alifiile, mai ales cu crema Nivea. Aşa gândeam greşit pe atunci. Ehe, doar făcuse puşcărie.

Lingăii ceuşismului îl băgaseră la mititica pentru câteva sute de lei ieşite lipsă la inventar. Nu-mi plăcea ca om, nu-i suportam poveştile despre viață, mai ales că eu, tânăr fiind, aveam alte aspirații. Să beau, să f.t, să mă distrez. Nu voiam să-l ascult. Mă feream de el. Avea o ancoră mare tatuată pe antebrațul stâng şi o Lili în formă de sirenă deasupra. Dar când ma prindea la înghesuială, îmi spunea.

– Optimistule, ține minte în pizda mă-tii, învață până nu o sa regreți mai târziu, educă-te citind orice, civilizează-te privindu-i pe alții mai culți decât tine! Şi să fii deschis oricărei situații! Să nu fii obtuz, să-i priveşti pe cei din jur, nici prieteni, nici duşmani, ci doar ca pe nişte apropiați lângă care îți duci viața sub soare. Şi să nu uiți, Optimistule, în pizda mă-tii, e loc pentru toată lumea sub soare! 

Pe o ureche îmi intra, pe o ureche îmi ieşea, totuşi fiind atent să nu mă apostrofeze mai violent cu o palmă după ceafă. Apoi, odată cu trecerea anilor, am realizat. De învățat nu am învățat îndeajuns, regretele devenind tardive, dar am căutat mereu să mă educ şi să mă civilizez luând mereu tot ce este mai bun de la alții mai educați și mai civilizați decât mine. Şi să-i privesc pe toți egal, de la muncitor la director, de la femeia de serviciu până la doctor. Am devenit conştient că înțelegerea modului de gândire al oamenilor este secretul unei bune conviețuiri. Că nu trebuie să judeci, să răneşti, să bârfeşti, să acuzi gratuit.
– Ce zici, nea Mişu?
– Să înțelegi oamenii, Optimistule, în pizda mă-tii! Este loc sub soare pentru toți.

Despre reguli

canva-photo-editor (1)

Regulile cărora oamenii simpli le acordă atenția cuvenită ar trebui respectate înzecit de oamenii legii, de politicieni, de funcționarii cu înalte poziții în societate. S-a tâmpit Optimistul. Scrie serios. Exemplul acestora din urmă ar trebui să servească drept model urmat de restul obişnuiților cu viața de zi cu zi, de gloată. Milițianul care vorbeşte la telefon în timp ce conduce maşina de serviciu, tractoristul ajuns politician care fură fără ruşine, directoraşul de deconcetrată care ia şpagă fără jenă, toți ar trebui traşi în țeapă, arşi pe rug, biciuiți cu scândura de la pat. Am dat-o iar pe panblicăreală. Ia! 

Ce poate înțelege un tânăr şofer începător din faptul că milițianul beat fuge de la locul accidentului pe care l-a provocat? Cine îl poate condamna pe politicianul care iese din juniorat direct într-un furtişag de zile mari pentru care ştie că nu va fi judecat? Cum îl putem opri pe băiatul ieşit de pe băncile unei facultăți de prestigiu să nu ia metehnele unui hipopotam corupt de prin administrație? Nu prin bune exemple?

 Să le amestec, zic. Politicianul care trece pe roşu este o mizerie la fel ca milițianul care iartă de amendă doar pentru o sută-două de lei. Directoraşul curvar care bea şi mănâncă pe datorie prin restaurante, ştiind că serviciul se întoarce, este un jeg la fel ca politicianul care oferă favoruri si posturi pentru votul politic. Milițianul cu maşină de lux care uită dosarele nerezolvate prin sertare este la fel de bandit ca directoraşul de deconcetrată care trimite organele de control la comandă politică. 

Regulile sunt făcute pentru a fi respectate de toți indiferent de poziția socială, dar în complicata noastră societate, mai ales acum, sunt unii care se consideră burici ai pământului încurajați fiind de prostia care ne conduce încălcând regulile bunului simț. Chiar, vedeți regulile acolo, pe asfalt? Sunt strivite de impostori.

ANAF și-ar dori un ménage à trois cu tinerii însurăței

canva-photo-editor

Fiorosul ANAF intră în restaurantul fițos dând uşa de pereții poleiți cu catralioane de cristale fake swarovski.
Culcat, evazioniştilor!, se aude vocea fioroasă a unui agent. La dubă trec rând pe rând încătuşați gaşca de fluturi care participase la sărbătoarea cununiei civile, porumbeii voiajori arestați pe cer, cât şi trei-patru crocodili pitici, ăștia din urmă fiind ultima fiță din domeniul simandicos al nunților. I se iau amprente socrului mare care promisese cadou tinerilor o casă cu 49 de camere construită pe Lună, socrului mic care, să nu rămână mai prejos, deja oferise la masa o rachetă cumpărată la mâna a doua de la NASA, cât şi naşului ce încă țipa la microfonul din aur.
De la naaaa….naaşuuu, cu drag pentru mi…mi…miri, Platoul Bucegi cu tot cu cabană, trăiască! 
În timp ce muzicanții şi fotografii sunt puşi la podea cu mâinile la ceafă, din geanta unuia dintre ei cade pielea mirelui ce tocmai îi fusese luată puțin mai devreme.

Au luat pielea de pe el!, se aude un murmur de uimire de prin grămada de invitați puşi la patru ace mai ceva ca invitații la premiile Oscar.

Bine, bine, țipă o namilă de agent, menționează, bă, în procesul verbal de constatare!
Mai kitsch tradițional, aşa! 
ANAF-ul se retrage tactic pentru deliberare.
Să trăiți, Şefu! Dezvoltăm România modernă, Şefu!

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑