Căutare

optimistul.com

Seriozitatea este refugiul omului cu o inteligenţă mediocră – Horațiu Mălăele

luna

mai 2019

pesedei, beau un rom în cinstea evadării voastre

SS-London-untergegangen-1866-und-ihr-2Se trezește România din adâncuri

Părăsiți corabia care se scufundă, dragilor! Are sparte toate compartimentele calei,  elicea îi este ruptă franjuri de metal pe fundul mării scrâșnind, velele sunt mii de fire din pânză arse de soarele liber pe cer, direcția pe busolă greșit aleasă. Peste bord este libertatea.

Până nu este prea târziu. Dăcă luați 20 de procente din valurile mării, să fiți mulțumiți. O să luați rechinul în mână, bașca-n gură un tentacul de caracatiță de prin adâncuri. Ascultați sfaturile unui pirat bătrân!

Se aude piciorul de lemn săltând anevoios pe podeaua mâncată de cariile blestemului purtat de oceanul întins. Îngândurat își târăște hoitul mizerabil pe puntea plină de camarazi generoși, unși, păduchioși, aici un pas, mai încolo altul. Ocheanul îi arată în depărtare întuneric de nepătruns.

Astăzi a avut curul ciuruit de alice moldovenești, cruntă bătaie navală pe care corabia lui crunt a încasat-o. Ce zi neagră! Mintea i-a luat-o razna de la pesmetul maroniu mâncat cu nesaț, iar tangajul îi face feste crezându-se Barbă Neagră, salvatorul oamenilor săraci pe care tot el i-a prăduit. Dinții i-au fost mâncați de ciuma neagră, boală contactată de la un timonier fugar ce se ascunde în Madagascar, iar cei șapte ani din cocoașă îi vor atârna greu de vâslele galerelor. Va fi biciuit la dușuri de doi pirați, unul fără un ochi, iar altul fară o ureche, amândoi fiind doi bandiți recunoscuți pentru cruzimea cu care își maltratează victimile atunci când acestea se apleacă brusc după săpunul din sepie tristă.

Ah, Teleormanul meu!, i se va auzi urletul în noapte.

pesedei, săriți în apă, vâsliți la mal, cereți ajutor!
O să vă atârne lumea de catarg.
Beau un rom în cinstea evadării voastre.

A venit timpul

cu-pumnul-in-masa (1)

Când te contrazici cu cineva pe teme politice și sociale simți în opinia lui o abordare apropiată nu numai de interesele lui, dar și de ale apropiaților, fie ei părinți, colegi, prieteni. Mai ales în orașele mici unde toți se cunosc cu toți, unde toți se întâlnesc des pe stradă, la promenadă sau la serviciu.

Acel cineva încă nu se poate despărți de părerile obiective pe care le gândește și nu le spune, asta doar pentru a nu-l supăra pe apropiatul care poate, într-un fel sau altul, să-i afecteze negativ viața liniștită de zi cu zi.
Cred că a venit vremea în a încerca să depășim gardul cu care ne sunt împrejmuite punctele de vedere și să încercăm în a evada din turma care ne ține împreună cu opiniile celor apropiați nouă. Să vorbim, să scriem, să țipăm.

Ne respectăm părinții și ne dorim tot binele din lume pentru ei, dar parcă mai mult ne iubim copiii și viitorul lor. Părinții ne sunt încă ancorați în trecut, în comunism. Trebuie să avem curajul să-i combatem și să le criticăm punctele de vedere.

Ținem la prietenii care lucrează în administrația de stat, șefi sau simpli executanți, dar ei au propriile interese mai presus de obiectivitate și corectitudine. Le permite sistemul corupt. Trebuie să le atacăm concepțiile, convingerile și, poate, să-i determinăm în a se rupe de organizația mituită din care fac parte.

Admirăm anumiți politicieni sau ne-am apropiat de ei din anumite preocupări în a obține avantaje de orice natură ar fi ele, dar putem să ne susținem anumite idei pe care le considerăm a fi susținătoare a unei societăți fără corupție, interese ascunse, fără hoție, manipulare, prostie și minciună.

A venit timpul să ne supăram rudele, prietenii, vecinii, colegii de serviciu. Sau să-i convingem pentru o Românie mai bună.

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑