Căutare

optimistul.com

Seriozitatea este refugiul omului cu o inteligenţă mediocră – Horațiu Mălăele

luna

decembrie 2019

Pensia babană, salariul nemeritat

Democrația în România se termină atunci când guvernul ne taie pensia specială umflată cu pompa, salariul pe care nu-l merităm și avantajele de orice tip pe care ni le-a dat un guvern roșu iresponsabil.

Până aici vedem. Pând unde ne sunt atacate propriile interese pentru care nu ne-am obosit sa le obținem, ele venindu-ne pleașcă din înălțimile populismului dezmățat al pesedeului.

Am fost un inverșunat luptător pentru libertate și am urlat pentru democratizarea țării, dar până aici, până la salariul meu, până la pensia mea specială. Dacă vă luați de ele, sunteți comuniști!, ar țipa un avantajat al sistemului care se credea liberal. Probabil lăcomia este mai presus decât sistemul acesta pe care ni-l dorim sănătos, doar când nu sunt interesele noastre la mijloc.

Așa suntem în toate. Analizăm subiectele și le comentăm strict pe ce ne doare pe noi, raportând totul la persoanele noastre care ar fi, dă-ne dracu, perfecte.

E, atunci când autoironia, propria critică, înțelegerea faptului că nimeni nu este mai presus de lege și corectitudinea socială vor fi parte din caracterul nostru, e, atunci vom fi oameni.

Până atunci, trăiască pensia specială babană și salariul nemeritat!

Cel mai frumos cățel

Am văzut astăzi în parc o pereche de tineri însoțind cu mare responsabilitate un cățel care se mișca cu ajutorul unui cărucior pentru animale cu dizabilități. M-au impresionat până la lacrimi.

Oamenii ăștia chiar merită tot respectul nostru, toată stima, deoarece ei vor schimba lumea asta plină de ură și indiferență, de ignoranță și nepăsare.

Nu toți vrem să ieșim din confortul cu care ne-a obișnuit traiul zilnic, de aici și admirația mea pentru acest tip de oameni care își iau din viață lejeritate, înlocuind-o cu maximă răspundere umană.

Da, știu, după multe reproșuri personale avute de-a lungul vremii, am constatat cu tristețe neputința mea în a mă implica pe partea asta dureroasă a sufletelor cu dizabilități. Cu durere spun că am acel egoism amestecat cu lipsa acelui eroism necesar unei implicări emoționale, numai gândul că lângă mine ar trăi un suflet chinuit m-ar făcea să plâng încontinuu. Nu sunt făcut pentru asta, cu toate că, așa cum am spus, îi admir până la încântare pe cei implicați.

Sufletele cu dizabilități fac parte din viața noastră, frumoase făpturi pe care Făcătorul le-a dat mai puțin decât i-a dat majorității, din cauza asta obligându-ne pe noi să fim mai buni, mai oameni, mai îngăduitori.

Drag cățel ce pășeai astăzi fericit prin parc. La mulți ani!

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑