Căutare

optimistul.com

Seriozitatea este refugiul omului cu o inteligenţă mediocră – Horatiu Malaele

Categorie

Naturalețe

Cum se mențin oamenii tineri? Mi-a spus o vrabiuță în dimineața asta

descc483rcare

Mă plimbam acum câteva ore prin parc, dimineață fiind în zorii soarelui răsare, doar eu dornic de a-mi încărca bateriile deja mirosind a încinse de viață. Nu sunt duracell, din fericire. Îmi târâiam pașii, eu și încă doi pensionari ce discutau aprins pe tema șefului la cuțite, eu și măturătorii ce dădeau repetitiv mătura pe asfaltul ud. Ce poți să observi într-un parc în care doar pescărușii țipă zburând în cercuri deasupra apei în căutare de hrană? Ce poți să admiri dimineața pe alei, când doar foșnetul pomilor și bucuria florilor te înconjoară?

Ai tendința de a deveni sentimental. Normal. Nu tu un privit de fund mămică tânără cu dotare, nu tu câteva eleve majore, a se ține cont, care să chiulească de la ore, nimic de genul care să ma scoată din contemplarea primăverii. Asa că, în lipsă de altceva, privindu-i pe cei doi bătrânei pe care îi cunoșteam de altfel, mi-a sărit Continuă lectura „Cum se mențin oamenii tineri? Mi-a spus o vrabiuță în dimineața asta”

Când o femeie spune nu vreau, nu vreau rămâne

pocaitiva2

Ah, ce părere ți-ai făcut tu, băiatule ce crezi, că eu, tipa cumințică, imediat am să-ți cedez, este chiar adevărat că de sex tu debordezi, da, simt pe undeva pe jos că mă și intimidezi.

Sunt o fată cu bun simț, nu chiar o fată mare, dar știu foarte bine cum se stă în apărare, trei fundași centrali și încă doi pe bandă, iar la mijloc doi închizători ce așteaptă a mea comandă.

Te rog să-ți scoți și limba eu abia de mai respir, cum se poate Continuă lectura „Când o femeie spune nu vreau, nu vreau rămâne”

Ți-am oferit iubirea

img_20140618_174235

M-am abonat să-ți demonstrez iubirea urcând pe-un vârf de munte înghețat,

Nu mă credeai c-aș fi abilitat să-ți arat c-a mea iubire este demnă de admirat,

Am izbândit să plec pe Himalaya cu rucsacul pe spinare în speranțe ambalat,

Și-am urcat și-am indurat ăl mai ger cumplit posibil demn al dragostei argat.

 

Am ajuns agonizant sus în vârf unde-mi doream să mor prins de viscolul turbat,

Vântul subjugat de iarnă îmi zburase într-un hău acea poza eu cu tine îmbrățișat,

Și m-am ghemuit abandonat pe vârf așteptând destinul rece pentru mine alocat,

În pustiul alb unde fiecăruia e dat ca să moară pe un munte nemișcat și înghețat.

Femeia fericită. Mărțișorul oferit cu drag unei femei n-a omorât niciodată un bărbat

doar-jumatate-dintre-barbatii-romani-duc-flori-colegelor-de-serviciu-de-8-martie-cati-se-gandesc-la-295774

Câțiva s-au sinucis. Alții dorm și acum în șanț, beți morți de supărare. Mulți au fugit în lumea largă rămași cu buzunarele goale urlând la lună. Alții au rezistat. Majoritatea. Au o unghie încă înfiptă în gât, dar au supraviețuit. Ba mai mult, dis de dimineață, cei mai mulți dintre eroi, survivors li se mai spune pe numele din scena vieții, și-au îndreptat pașii către punctele colorate unde se vindeau mărțișoare. Sau flori. Fără a fi câtuși de puțin forțați, amenințați, cu riscul de a fi împușcați, cârduri de masculi treceau grăbiți care încotro cuprinși de dragostea purtată soției, de respectul cuvenit colegei de serviciu, de prețuirea arătată unei anume femei din viața lor.

Bărbații știu să fie și domni când vor. Știu să fie eleganți manierați, generoși frumoși, carismatici simpatici. Ei când vor să ofere o floare unei femei, un mărțișor după gusturile fiecăruia ales, o fac cu demnitate, drepți, fără niciun Continuă lectura „Femeia fericită. Mărțișorul oferit cu drag unei femei n-a omorât niciodată un bărbat”

Te-ai trezit cu fundul în sus? Ascultă metal dimineața!

12631537_752635968202525_6790206920190376425_n

Mai este câte o zi d-asta nasoală când te ridici din pat având cheful pierdut printr-un vis d-ăla urât cu de toate amestecat, când arunci chiorâșul de ochi către ceasul ăla nemernic ce sună în draci pe noptieră, ca apoi, să te întinzi către patru puncte cardinale revărsând către ziua ce dă să înceapă mai tot ce îți vine în minte numai de bine. Cu ghilimelele de rigoare.

Îți târșii pașii prin camera orbecăind lucrurile din casă de-a valma prin cerebelu-ți rătăcit prin întuneric, cauți întrerupătorul pipăind peretele, ca dintr-o dată, pac. Să ți reverse în pupile ditamai lumina nehalită. Băga-mi-aș, îți zici murmurând din buze nedorind să deranjezi vecinii care mai dorm încă, norocoșii de ei.

O iei razna către baie unde sari anumite lucruri ce trebuie descrise, dar nu o faci de băiat civilizat ce ești, te răcorești cu niscai apă înghețată, cu gândul că ea, benefica, te va trezi din amorțeală. Simți aroma cafelei cum te atrage plutind prin casă. Ș Continuă lectura „Te-ai trezit cu fundul în sus? Ascultă metal dimineața!”

Unde dracu’ ești tu, vară?

vara-1

Ninge, ninge, frig e tare, e frumos pentru copii, pentru mine moș bătrân, iacă cum reumatismul doare.

Ninge, ninge, orașu-i trist, pentru copii bucurie mare, greierului violonist, ca și mie, i-e răcoare.

Ninge, ninge, ce-ntuneric, cei mai mici la săniuș, pentru mine ger puternic, în oase-mi intră acuș, acuș.

Ninge, ninge, uite c-a ieșit tiptil la scară, însoțit de furnicuțe ce îi zice cu ocară, ca să-i dea a rugăminte către mine din arcuș.

Ninge, ninge, silă mi-e, vară lungă cu căldură, unde dracu’ umbli tu?

De câte ori poate ierta o femeie?

large-131

Ce întrebare sărită de pe fix își pune cineva pe un blog! Cum adică? De câte ori poate ierta o femeie? Suntem în secolul 21, frățiuer! În primul rând, femeia n-are cum să ierte, pentru că ea nu este nici urmașa lui Galadriel  pe pământ, nici mama lui Arsenie, nici sora vitregă a Angelicăi din Tunari. În al doilea rând, nu are ce și pe cine. Bărbatul a fost domesticit acum ceva timp, încet, încet, ba cu o noapte de amor medievală, ba cu te aștept de la război să vii, ba cu o prăjitură pentru pofta lui nebună venind de la serviciu obosit. Ca apoi, să vină nucleara timpurilor moderne învățată în timp, cea dezvoltată ca tactică de  dresaj. Te descalț iubițel? Ți-e foame cocoșel?  Mumumu, nu o iubești tu pe fetița taa?

Poate femeilor să li scuze mijloacele prin care au pus stăpânire pe lumea asta, pe sufletele bărbaților odată îmbelșugate de viață, pe corpul și pe timpul ce le-au fost odată libere sortite de la natură. A fost acum mii de ani un mascul. Era stăpânul munților sălbatici unde vânatul era ucis cu sulița ascuțită direct în grumaz, era războinicul neînfricat Continuă lectura „De câte ori poate ierta o femeie?”

Ieri au început să cadă zeci de bărbați pe stradă

voyons_voir_executive_search_dating_cupidon_1

Am ieșit pe casa scării să plec la muncă, am încuiat ușa la zgomot domol ca să nu trezesc lumea ce dormea încă, am făcut trei pași măsurați către ușă cu scosul capului în ger afară, când, de după un colț apropiat de balcon, aud un mormăit. Fricos de fire, îmi scuip de trei ori pe sub geaca de iarnă, îndreptându-mi pașii într-acolo. Un bărbat cam la 30 de ani, gelat părul prelată pe cap, parfumat de băgat gerul în boală, cu un buchet mare de trandafiri roșii lângă el, dormea cu sforăituri multiple. Probabil săgeata lui Cupidon trecuse la distanță mare de prietena lui, de-l determinase să cadă așa de rău pradă deznădejdii.

Când să-l zgâlțâi de rever, nu știu cum mama naibii mi-am aruncat ochii câțiva metri mai încolo, tocmai atunci zărind alți doi bărbați căzuți în zăpadă, unul cu fața în jos cu o sticlă de șampanie goală lângă el, iar altul, într-o poziție nefirească de fugă lăcrimând a durere. Am alergat către acesta din urmă pentru a-i șterge incolorele de pe obraji, dar îi înghețaseră în neputința mea strigată la cer. Ce s-a întâmplat de a început să cadă cu bărbați pe stradă?, a fost prima întrebare pe care mi-am pus-o mirat. Când încă îmi mai căutam răspunsul, ajutați-mă și voi, vă rog, am auzit țipete de durere venind parcă din văzduhul cartierului. Mamăăăă! Continuă lectura „Ieri au început să cadă zeci de bărbați pe stradă”

Tristă iarnă

hqdefault

Prin gerul de dimineață mi-am lăsat iubirea,

Pașii mei grăbiți în ceață au pierdut-o întristată,

N-am dorit ca-n astă iarnă recele-i nefericirea,

Abătut purtat de vânt privirea-mi debusolată.

 

M-am întors prin gânduri și-am găsit-o în zăpadă,

Cu mâinile-i tremurânde și lacrimile-i înghețate,

Chipul i l-am mângâiat cu fulgi începuți să cadă,

Noi singuri îmbrățișați printr-a lumii pustietate.

 

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑