Căutare

optimistul.com

Seriozitatea este refugiul omului cu o inteligenţă mediocră – Horatiu Malaele

Ăsta-i anotimpul când lalelele se cer dăruite

image_1-706644

Măi, știi câte lalele sunt pe piață în perioada asta?, mi-a zis soția aseară în timp ce ne plimbam amândoi de mână prin parc, parcă dorind să mă informeze delicat despre un subiect pentru care bărbații ori îl uită de căscați ce sunt, ori îl desconsideră vai mama lui de unde o fi apărut și ăsta pe piața mondială a relației. Eu fac parte din prima categorie, fără dubii! De aceea, pot spune cu mâna pe primăvara de afară că, din când în când, îmi aduc aminte cu dragoste în a-i oferi consoartei mele un buchet de flori galbene. Neapărat galbene, asta fiind culoarea care mă inspiră în anotimpul ăsta frumos. Am și nemulțumiri primite la purtător pe tema asta. Daaa, calul de dar se caută la dinți? Eee!

Cum îmi place să cred că sunt un băiat educat de cei șapte ani de acasă, numai uitarea fiind-mi mai mereu „calitatea” de bază, azi de dimineață la prima oră când nici piețarii barosanii, producătorii, mai bine zis (sic), nu se treziseră, am luat-o pe mașină cu direcția piață. Și dă-i bine roților într-o dorință ascunsă de a-i face o surpriză soției. Dacă nici anotimpul ăsta nu oferă lalele toate culorile posibile, cu atenție ca ele să fie luate de la băbuțe fericite că le vine unu client cu zâmbetul pe buze oferit de soare, atunci cine?

Așa că, am oprit pașii cu frâna trasă frumos fără bruscări ale corpului meu amorțit după somnul dulce, am oprit în fața unei femei de la țară care avea la vânzare vreo trei găleți pline ochi cu lalele una mai frumoasă ca aialaltă.  Continuă lectura „Ăsta-i anotimpul când lalelele se cer dăruite”

Se filmează EURO 20-20 în Las Fierbinți

1-las-fierbinti

Cică producătorii serialului Las Fierbinți au sunat-o pe Viorica de la guvern cu propunerea fermă de a juca în serial. Imediat ea a zis nu, că nu se pricepe la actorie, că nu are față comercială, că nu deține mimică, că nu ştie să se prefacă, chestii puerile pentru motivarea refuzului. Numai când producătorii i-au spus deschis că nu trebuie să se prefacă, să o joace pe ea aşa cum este din popor, numai atunci Viorica a acceptat rolul de proasta satului.

Bucurie pentru Anca Dumitra, actrița care o interpretează pe Geanina, ea continuând să filmeze din poziția unui nou rol cu iq-ul mai ridicat. Primul episod s-a filmat deja, lumea chiar a crezut că este adevărat, s-a filmat astăzi în timpul şedinței de guvern. A râs tot internetul. S-au că..t de râs toate comunele şi satele din jurul localității ialomițene, s-au ținut de burtă toate babele care ieşeau de la biserică chiar în Continuă lectura „Se filmează EURO 20-20 în Las Fierbinți”

Ce armăsari le place femeilor să călărărească?

c5c79de6dbc6ff0836ea9b4c93e763e9

Hihaha! Hihaha! Sunetele astea le plac femeilor. Să necheze, nebunul! Să dea din copite. Să mănânce jeratic. Să se ridice pe picioarele de dinapoi. Să-i mănânce zăbala femeii. Hihaha! Să o rumege de la degetul mic până la căpăstru, să o salte în trapul relaxant până la galopul nărăvaş, să o salte-n şa cu fălnicie, să treacă obstacolele cu semeție, să se lase călărit, domesticit.

Mă uitam cum o tipă blondă, pe Eurosport, falnică pe spatele lui, călărea mândră un pur sânge arab. Crăcănată fiind în şa, poziționată cum îi stă bine unei sportive profesioniste, îl domina. Îi stătea bine, dă-o naibii! Cum le stă bine tuturor femeilor. Deasupra. Tipa avea acel stil cu pornit mai întâi la pas pentru a se obişnui cu mişcarea armăsarului, fiecare cu stilul lui, ca apoi, luând în considerare acele trei elemente distincte ale poziţiei benefice femeii: cu brațele încolăcindu-l, cu trunchiul Continuă lectura „Ce armăsari le place femeilor să călărărească?”

La serviciu se merge pe platforme de 20? Întreb și eu, nu dau cu parul

2781

Să-mi fie cu iertare, dar nu am putut să n-o privesc plină de noblețe în toate cele pe tipa ce-și ducea pașii în fața mea, presupun către serviciu, cu mândrețea-i caracteristică unei bunăciuni. Știa asta. De aceea, avea atitudine splendid încrezătoare în posibilitățile ei de a întoarce capete la una sută optzeci de grade către vizibilitate maximă, dar și de a suci gâturi ce vor fi într-un final de zi strâmbe cu solicitare de Fastum Gel.

Atenție, consoarte! Bărbații care se vaită de dureri de gât cu ceafă cu tot, seara solicitându-vă în a le da cu alifie recomandata de alți pățiți, înseamnă că au păcătuit grav în cursul zilei. Așa cum ziceam de tipă. Pantaloni strâmți jos, puțin lăsați pe șoldurile-i necuviincioase, strâmți pe partea cea mai bombată a corpului ei mai să-mi iasă mie ochii din orbite, dar și cu părul lung tuns în fir drept bine pieptănat conform ultimului răcnet scos de vreun hair-stilist cu vocea subțire. Cam asta era imaginea în mișcare ce mi se înfățișa la prima rouă a dimineții.

Cu așa pictor modern ce știe cum să-și pună în valoare talentul în tabloul dictat de soare, cine n-ar fi mărit ochii? Ziceți voi! Dar cum nimeni nu este Continuă lectura „La serviciu se merge pe platforme de 20? Întreb și eu, nu dau cu parul”

N-am cunoscut încă omul bun. N-ar trebui ca omul bun să existe prin credință?

cover_458_orig-1

Există oameni buni? Oameni curați, precum Iisus? Oameni care, cunoscând învățăturile Lui, să fie puri, să facă fapte bune toată viață lor, care să nu cunoască ura, invidia, egoismul? Oameni cu harul lui Dumnezeu, cu lumină şi zâmbet pe chipuri, oameni fără de păcat? Există?

‘Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii” (Sfântul Isaac Sirul)

Eu n-am cunoscut omul bun. Sau poate nu l-am căutat unde trebuie? Şi de ce trebuie căutat? De ce nu sunt oameni buni printre noi? Eu de ce nu sunt? Deoarece nu simt chemarea? Dar cei care, cuprinşi zilele astea de pocăință şi smerenie, de ce nu sunt? Doamne! Uită-te la ei! La mine nu ai pretenții, clar, sunt un păcătos! Dar ei, credincioşii apăruți din neant, prefăcuții de serviciu, fariseii cu zeci de mătănii la maşini, cei care te venerează zi de zi închinându-şi crucea pe piept, cei care țin post, dar nu ştiu de ce îl țin, de ce nu sunt oameni buni? De ce curvesc, de ce mint, de ce vorbesc pe la spate, de ce bârfesc? De ce îi laşi?

Unde sunt oamenii buni? Ştie cineva?

Ne-a cuprins aşa o pocăință, de ne dă pe dinafară. Curge-n valuri, se revarsă, ritualuri, este farsă. Ne-a cuprins aşa minciuna, de ne dă pe dinafară. Cuprinsă-n fățărnicie, false lecții, preconcepții, este ipocrizie.

Hristos a înviat! Fiți buni! Fiți simpli! Dumnezeu este doar în noi.

 

 

Donează către spitale, nu către biserică! Ai grijă ce cruce alegi!

fb_20160407_18_32_58_saved_picture

Să-mi fie cu iertare păcatele, sau să nu-mi fie, lăsați-le să dospească pentru a le lua dincolo cu gândul de a le avea ca sămânță în startul vieții de apoi. Păi, cum să nu-mi fac păcate când l-am văzut pe unul care se închina pe stradă ca apucatul! Mă uitam în dreapta și-n stânga pentru a mă convinge dacă s-a mai construit vreo biserică între timpul dintre ieri și azi de când n-am mai trecut prin zonă. Ca într-un final de gânduri false, să-mi amintesc. Da, mai acana puțin, ascunsă de niște blocuri, este o aureolată pe care și-a amintit-o omul în pașii lui amărășteni către casă. I se vedea turla bisericii în zare cu îngăduința ochilor mei perfecți de vultur pleșuv. Deci, de acolo a simțit chemarea tipul de care vă povestesc. Magnetism curat. Mai că mi-a venit să-i zic vreo două, trei, dar n-am făcut-o, gândindu-mă că este pierdut în necunoscut, deja prins la închisoare legat fedeleș în lumea dintre ceruri.

Apoi, trecând prin fața unei scări în care nu mai fusesem de mult, am urcat în vizită la un cineva drag, cu gândul de a mai împărtăși întâmplări Continuă lectura „Donează către spitale, nu către biserică! Ai grijă ce cruce alegi!”

Ultima noapte de furat, prima zi de normalitate

furt-1024x682

Politicieni grămadă strânşi la cârciuma stilată,

La congresul furăciunii România mai săracă,

Stabilită ordinea de noapte în discuție au luat,

Ca următoarea zi cu toții să se lase de furat.

 

Unii au fost clar împotrivă supărați că bogăția,

Mult mai multă au strâns-o unii sărăcind pe România,

Şi-au bătut cu pumnu-n masă să fie lăsați să fure,

Noaptea ultimă lăsată banii mulți să îşi procure.

 

Şi-au votat cu toții în grup ca ziua ce o să-nceapă,

Nevinovați să-i găsească şi curați să îi perceapă,

Şi când hotărâseră ca startul cinstei să înceapă cu onoare,

Unul mai hoțoman a călcat înțelegerea-n picioare.

Câteva motive să nu te legi la cap cu o tipă complicată

depresia-o-problema-ce-apare-si-in-randul-barbatilor-_-foto_-agerpres

Cum ne-am născut să dăm sfaturi, uitând c-ar trebui să ne întindem doar cât ne este plapuma, scuzați-mă, nu se mai poartă plăpumi, ci doar pilote, când ne-am învățat să luăm ca exemplu doar ce scriu alții despre lumea asta prost făcută, fără a mai gândi despre lucruri, fapte, situații pe care numai noi le putem rezolva, iată c-am apărut și eu pe scenă pentru a face mișto de tot ce mișcă pe internet cu direcție către atotcunoscători de subiecte care mai de care mai sofisticate. Și cum sfaturile mele caraghioase se vor adresa băieților, pentru că așa este normal, rog ca genul feminin să înjure în gând.

Primul motiv ca să nu te bagi în seamă cu o tipă complicată este doar faptul că este complicată din născare, adică n-o să fie convinsă de vrăjelile tale la ceas de seara în drumul către casă, n-o să vrea nici să te lase s-o pipăi, dar mai ales n-o sa vrea să facă sex din prima.

Apoi, să te bagi în seamă cu o tipă greu de înțeles până Continuă lectura „Câteva motive să nu te legi la cap cu o tipă complicată”

Teii mei din copilărie

De câte ori mă duc la ai mei părinți, adică acolo pe unde copilăria mi-a fost și mamă și tată, mă întâlnesc cu teii ăia care au crescut odată cu mine, acum ei fiind ditamai falnicii făcându-mi cu ochiul de câte ori mă văd. Râd, ai naibii, prieteni de-o viață! Glumesc cu mine. Moșule ce tânăr ești, vezi că ai cam făcut burtă!, chestii copăcești pe care nu le gust întotdeauna, ofticosul de mine.

Lăsați, lăsați, domnilor, că nici voi nu sunteți mai departe de mine! Ia uitați acolo, cheilor, cum v-au tăiat ăștia de la Primărie ramurile uscate în exces. Erau albe?, le zic eu haios, în același timp ce bat cuba cu amândoi deodată. Și ne tăvălim cu toții de râs amintindu-ne lucruri, fapte, întâmplări pe care le-am trăit împreună de-a lungul anilor, și pe care nu le-am uitat fiind puse deoparte pe acolo prin seva fiecăruia dintre noi. Salutare, băieți!, le zic odată ce mă îndepărtez de ei pentru a putea discuta în liniște cu mama. Le fac cu mâna a la revedere. Îi aud în spate cum fredonează melodia care le place foarte tare. Se aude și la voi?

 

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑